Credit Europe Bank NV, grupul financiar-bancar din care face parte Credit Europe Bank Romania, a raportat un profit record pentru intregul an 2010. In decembrie 2010, banca a finalizat achizitia pachetului de 95% din actiunile Millenium Bank Turcia, subsidiara a Banco Comercial Portugues SA, pentru un pret ajustat de 58,9 mil. EUR. Noua banca, cu aproximativ 300 de angajati, se va alatura retelei internationale a Grupului olandez, care detine in prezent sucursale si subsidiare in Europa de Vest (Olanda, Germania, Belgia, Malta si Elvetia), Europa de Est (Rusia, Romania si Ucraina) si Emiratele Arabe Unite.

Performantele bancii au fost determinate de imbunatatirea conditiilor economice si de cresterea volumelor de tranzactii financiare si a creditarii. Soldul total al creditelor a evoluat de la 5,2 mld. EUR la sfarsitul lui 2009 la 5,9 mld. EUR la finalul anului trecut. Cresterea neta de 27% a veniturilor din tarife si comisioane a compensat scaderea marjelor de dobanzi pe segmentul creditelor. In acelasi timp, revenirea pietelor a contribuit la diminuarea semnificativa a declinului activelor.

In 2010, Credit Europe Bank NV si-a extins reteaua de unitati si si-a sporit numarul de angajati prin crestere organica. Desi numarul de angajati a fost majorat de la 5.242 la 6.042 si reteaua a evoluat de la 193 la 220 de unitati, banca si-a mentinut cu succes eficienta organizationala si a limitat la 4% cresterea costurilor operationale.

“Strategia Credit Europe Bank imbina cresterea sustinuta a operatiunilor corporate si de retail cu un management sanatos al riscului. Rezultatele financiare aferente anului 2010 confirma succesul modelului nostru de business. In plus, accentul istoric pus pe core capital (fonduri proprii) si nivelul ridicat al lichiditatilor ne plaseaza pe o buna pozitie fata de noile cerintele ale acordului Basel III”, a declarat Murat Basbay, CEO Credit Europe Bank NV.