"Ingrijorarea mea majora este determinata nu atat de desfasurarea recensamantului, cat de modul in care vor fi receptate rezultatele acestuia, credibilitatea lor in conditiile in care vor fi numeric semnificativ sub nivelul asteptat", a declarat miercuri seful INS, Vergil Voineagu. De regula, a mai precizat el, noi nu facem prognoze insa de aceasta data toate informatiile venite, converg, catre o scadere puternica a populatiei stabile a tarii.

Vergil Voineagu, presedinte INSFoto: AGERPRES

INS a analizat rezultatele recensamantului de proba, constatand o serie de deficiente care sunt pe punctual de a fi corectate. "Disfunctionalitatile vizeaza atat instrumentarul, metodologia si modul de organizare si desfasurare, incepand cu sectorizarea, gradul de utilitate al materialului cartographic, corespondenta situatiei din teren cu cea din borderourile de populatie si, nu in ultimul rand, disponibilitatea celor intervievati de a participa si a raspunde onest la intrebarile din chestionar", a mai spus Voineagu.

  • "Diferenta intre populatia estimata a fi recenzata si cea inregistrata exista deja confirma ingrijorarile mele fata de scaderea generala de populatie pe care o vom observa la toamna"- Vergil Voineagu, presedintele INS

Potrivit presedintelui INS, migratia externa este evaluata incorect in Romania. "Realitatea a suferit mutatii importante care, in lipsa instrumentelor de comensurare adecvate - am in vedere migratia externa - nu mai este in prezent evaluata corect. Numarul populatiei Romaniei va marca o scadere, nu prezumtiv ci chiar, in mod sigur, destul de mare fata de recensamantul 2002 si, ceea ce este si mai greu de justificat, fata de datele rezultate din statisticile noastre curente", mai explica Voineagu.

Reusita recensamantului din acest an depinde, in opinia sefului Statisticii, de doi factori. "Cel dintai e legat de acuratetea si claritatea materialelor de lucru. Cel de-al doilea factor, poate si mai important, il reprezinta disponibilitatea populatiei de a participa la recensamant prin raspunsuri oneste la intrebarile recenzorilor" spune Voineagu.

La INS functioneaza un call center pentru recensamantul populatiei si al locuintelor, care va ramane activ pana la incheierea perioadei de recenzare, a mai precizat presedintele INS.

Potrivit acestuia, "diferenta intre populatia estimata a fi recenzata si cea inregistrata exista deja, si confirma ingrijorarile mele fata de scaderea generala de populatie pe care o vom observa la toamna"

Ce probleme intampina INS in privinta recencezarii populatiei

  • in ceea ce priveste corespondenta intre harta si borderouri, desi hartile sunt in general corecte, in unele localitati din mediul urban nu sunt cuprinse constructiile ridicate in ultimii 5-6 ani, iar in mediul rural numerele cladirilor din harta nu se potrivesc cu cele din teren.Multe persoane din teren nu s-au regasit in borderouri.
  • S-au inregistrat ezitari  in declararea unor informatii, refuzuri de a declara CNP-ul, si chiar refuzuri de a primi recenzorul si a avea loc interviul.
  • In unele sectoare s-au inregistrat reticente in declararea persoanelor de etnie roma, aspect pe care speram sa-l minimizam prin campania de popularizare specifica pentru aceasta etnie, pe care o vom desfasura si cu ajutorul unor ONG-uri. La Bucuresti, in primul rand in Comisia Centrala pentru Recensamant, putem perfectiona cadrul de organizare, metodologia, instrumentarul, strategia de popularizare s.a.m.d. Ele sunt conditii predeterminante ale succesului recensamantului.