Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat luni ca zona euro are nevoie de reforme in materie de guvernanta si a pledat pentru introducerea unor sanctiuni mai stricte in cazul tarilor care inregistreaza derapaje in domeniul fiscal, potrivit AFP. El a mai spus ca ultimele luni au aratat cat de importanta este existenta unui mecanism care sa indrepte rapid dezechilibrele interne si externe.

"Criza a evidentiat deficiente in guvernanta economica a Uniunii economice si monetare, pe care trebuie sa le abordam urgent", a declarat Trichet in cadrul unei conferinte sustinute la London School of Economics.

Totodata, el a spus ca ar trebui instituit un "regim de sanctiuni mai rapid si automat" pentru statele care nu reusesc sa isi indeplineasca angajamentele bugetare.

"Ultimele luni au aratat importanta deosebita a unui mecanism care sa indrepte rapid dezechilibrele interne si externe", a mai spus seful BCE, care a facut din reformarea zonei euro unul din principalele sale obiective.