Bancile trebuie sa acorde mai multa atentie creditarii firmelor, in conditiile in care finantarea consumului a ajuns deja la saturare, si sa dea o mai mare importanta pregatirii profesionale pe segmentul corporate, a declarat Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, citat de Mediafax.

"Tara asta a avut bancheri care au stiut sa finanteze comertul, un business, o activitate bancara. Trebuie inceput de jos de la contabilitate, sa citesca omul un bilant, sa stie indicatorii, altfel discutam degeaba", a afirmat seful bancii centrale.

Isarescu a transmis bancherilor ca pregatirea profesionala a angajatilor din banci trebuie sa inceapa chiar de la citirea unui bilant de firma, competenta pe care multi dintre ei nici nu au fost nevoiti sa o foloseasca deoarece creditele au fost orientate in multe zone doar pentru consum.

"Este clar ca domeniul asta a ajuns la o saturare (creditul pentru consum - n.r.). Presedintii de banci, unii au deja probleme cu reteaua de banci supradimensionata, nepregatita pentru altceva decat pentru retail.(...) Cum sa mai stimulezi consumul cand necazul a fost cauzat chiar de supradimensionarea consumului", a afirmat guvernatorul BNR.

Isarescu a aratat ca pregatirea profesionala a angajatilor din sistemul financiar-bancar trebuie sa se imbunatateasca odata cu schimbarea modelului de business si intrarea intr-un nou ciclu economic.

"Niciodata investitia in pregatirea profesionala nu este mai profitabila decat in perioadele de criza. Este o perioada de criza, este in definitiv, un nou inceput. Un nou ciclu si trebuie sa ne pregatim pentru un ciclu", a spus Isarescu.

Soldul creditului neguvernamental acordat de institutiile de credit a crescut in luna aprilie cu 0,3% (-0,3% in termeni reali), la nivelul de 204,62 miliarde lei, iar comparativ cu luna similara de anul trecut pastreaza un usor avans, de 2,1% (-5,7% in termeni reali).

Populatia ramane in continuare orientata catre creditul in valuta, cu un sold al finantarilor in devize externe (62,8 miliarde lei) aproape dublu fata de cele in lei (35,12 miliarde lei).