Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cum arata executia bugetara pe primele 5 luni

de Cristian Orgonas     HotNews.ro
Marţi, 28 iunie 2011, 11:36 Economie | Finanţe & Bănci

Ministerul de Finante a publicat ieri date privind executia bugetara pe primele cinci luni, iar cifrele nu arata foarte rau. Astfel, veniturile au continuat sa creasca, cheltuielile au continuat sa se reduca, iar deficitul bugetar pare a fi sub control, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.


1. Venituri

In primele 5 luni din 2011, veniturile la bugetul general consolidat au totalizat 70,74 miliarde lei, in crestere cu 10,1% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, si cu 14,6% fata de aceeasi perioada din 2009.

Daca discutam doar despre luna mai, veniturile au insumat 12,7 miliarde lei, in crestre cu 9,3% fata de mai 2010, si cu 5,6% fata de mai 2009.

In sume absolute, fata de aceeasi perioada a anului trecut, incasarile bugetare au crescut cu 6,5 miliarde in primele 5 luni, si cu 1,1 miliarde doar in luna mai.


Veniturile din TVA si Accize

De departe, cea mai buna performanta a fost inregistrata in ce priveste veniturile din TVA si Accize, acestea majorandu-se in luna mai cu 35,6%, respectiv 44% fata de anul trecut, cresterea in perioada ianuarie-mai fiind de 35,5% in cazul TVA, si 28,2% in cazul accizelor.

Potrivit unui studiu realizat recent, contrabanda cu tigari (un produs puternic accizat) a scazut la 11,8%, la jumatate fata de ianuarie, si in scadere semnificativa fata de ianuarie 2010, cand piata neagra a tigaretelor reprezenta 36,2% din total.

In ce priveste TVA-ul, sa nu uitam ca efectul de baza va disparea incepand cu luna august, iar din momentul respectiv se vor vedea efectele reale ale luptei ANAF impotriva evaziunii fiscale.


Veniturile din impozitul pe venit si salarii

Luna mai a fost a doua luna consecutiva de crestere a incasarilor din impozitul pe venit si salarii, suma incasata majorandu-se cu 4,4% fata de mai 2010. In primele 5 luni insa, incasarile au scazut cu 1,2%, de la 7,37 miliarde lei in 2010, la 7,29 miliarde lei.

De la 1 mai a intrat in vigoare noul Cod al Muncii, iar numarul contractelor active a crescut semnificativ luna trecuta (detalii aici). Cum in iunie se platesc impozitele pentru salariile aferente lunii mai, peste o luna, odata cu executia bugetara pe iunie, Ministerul de Finante ar trebui sa anunte o crestere semnificativa a incasarilor.


Alte venituri

- veniturile din contributiile de asigurari au totalizat 19,96 miliarde lei in primele 5 luni, in crestre cu 3,2% fata de aceeasi perioada a anului anterior. In acelasi timp, deficitul bugetului de pensii a crescut de la 4,16 miliarde in ianuarie-mai 2010, la 5,9 miliarde lei in 2011 (+42%), insa aceasta crestere se explica prin faptul ca din acest an, pensiile militarilor nu se mai platesc de la bugetul de stat, ci de la bugetul de asigurari. Pensiile militarilor presupun plata anuala a aproximativ 1 miliard de euro;

- din impozitele si taxele pe proprietate s-au incasat 2,27 miliarde lei in primele 5 luni, in crestere cu 7,5% fata de 2010;

- din impozitul pe profit s-au incasat 5,14 miliarde lei, in crestere cu 0,2% fata de 2011;


2. Cheltuieli

In primele 5 luni din acest an, cheltuielile au insumat 78,17 miliarde lei, in scadere cu 3,4% fata de 2010, procentul de scadere inregistrat in luna mai fiind de 2,4%. Comparativ cu primele 5 luni din 2009, cheltuielile sunt cu 2% mai mari, iar comparativ cu primele 5 luni din 2008, sunt cu 6,8% mai mari.


Cheltuieli de personal

Au insumat 3,2 miliarde lei in mai si 16 miliarde in primele 5 luni, in scadere cu 20% comparativ cu perioada corespunzatoare a anului trecut.

Efectul de baza va disparea incepand cu luna august, astfel incat, din momentul respectiv este posibil sa observam o crestere anuala a acestui tip de cheltuieli. De remarcat ca, in 2011, cheltuielile de personal nu pot depasi 40 miliarde lei, iar pana acum se pare ca suntem in grafic.


Cheltuieli cu achizitia de bunuri si servicii

Au insumat 2,4 miliarde in mai si 11,8 miliarde in primele 5 luni, in crestere cu 20%, respectiv 10,5% fata de 2010, insa aceasta majorare se datoreaza in primul rand platii unor sume in sectorul medical.

Potrivit MF, la bugetul de stat, cresterea a fost de 9,2% ca urmare a reclasificarii unor cheltuieli la bunuri si servicii la Ministerul Sanatatii, la bugetele locale cresterea a fost de 18,5% ca urmare a preluarii spitalelor de catre unitatile administrativ teritoriale, iar la bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate cresterea a fost de 14,8% ca urmare a platilor efectuate pentru servicii medicale si medicamente.


Alte cheltuieli

-cheltuielile cu dobanzile au crescut cu 34,7%, de la 2,79 miliarde in 2010, la 3,76 miliarde lei;

-cheltuielile cu asistenta sociala au scazut cu 3,1%, de la 29,3 la 28,4miliarde lei;

-cheltuielile aferente proiectelor cu finantare din fonduri externe nerambursabile s-au majorat cu 61,5%, de la 2,2 la 3,6 miliarde lei.

3. Deficitul bugetar

A insumat 3 miliarde lei in luna mai si 7,4 miliarde in primele 5 luni, in scadere cu 32%, respectiv 55,4% fata de 2010.

In acest an, tinta de deficit bugetar este de 4,4% din PIB sau 22 miliarde lei, si luand in considerare performanta inregistrata pana acum, este foarte probabil ca tinta sa fie atinsa.


Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.


Citeste mai multe despre   












​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

1518 vizualizari




ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică