Parlamentul elen urmeaza sa se pronunte miercuri cu privire la noul plan de austeritate pe urmatorii cinci ani, ce prevede economii de 24,8 miliarde de euro, majorarea taxelor si reducerea cheltuielilor, potrivit Reuters. Totodata, autoritatile intentioneaza sa atraga alte 50 miliarde de euro de pe urma privatizarilor sau vanzarii unor participatii la companiile de stat.

Masuri fiscale

  • Majorari de taxe: impozitele vor creste cu 2,32 miliarde de euro in acest an, 3,38 miliarde de euro in 2012, 152 milioane de euro in 2013 si 699 milioane de euro in 2014. Aceste sume includ 1,38 miliarde de euro din "taxa de solidaritate" perceputa din acest an populatiei, variind intre 1% si 5% din venituri. Alte masuri includ reducerea pragului minim de exceptare de la plata impozitelor, de la 12.000 la 8.000 de euro, impozite mai mari pe proprietati, intrarea in legalitate a cladirilor construite fara autorizatie, cresterea TVA pentru restaurante si baruri de la 13% la 23% si taxe de lux pe iahturi, piscine si masini.
  • Reducerea cheltuielilor in sectorul public cu 770 milioane de euro in 2011, 600 milioane de euro in 2012, 448 milioane de euro in 2013, 300 milioane de euro in 2014 si 71 milioane de euro in 2015. Acesti bani vor proveni din reduceri salariale si scaderea numarului de angajati. Astfel, statul nu va mai prelungi contractele a 150.000 de funcţionari publici angajati temporar, iar angajarile se vor face în raport de 1 la 10 persoane ieşite la pensie in acest an, si 1 la 5 in anii urmatori.
  • Reducerea beneficiilor sociale va aduce in plus la buget 1,09 miliarde de euro in acest an, 1,28 miliarde de euro in 2012, 1,03 miliarde de euro in 2013, 1,01 miliarde de euro in 2014 si 700 milioane de euro in 2015. Reducerea va proveni din taierea unor beneficii, urmand ca toti beneficiarii sa fie verificati pentru a vedea daca primesc banii in mod legal.
  • Majorarea veniturilor din contributii sociale prin cresterea contributiilor la asigurarile sociale, reducerea evaziunii fiscale si a muncii la negru. In acest fel se estimeaza ca la buget vor ajunge 629 milioane de euro in 2011, 259 milioane de euro in 2012, 714 milioane de euro in 2013, 1,14 miliarde de euro in 2014 si 504 milioane de euro in 2015.
  • Lupta impotriva evaziunii fiscale va aduce la buget un plus de 878 milioane de euro in 2013, 975 milioane in 2014 si 1,15 miliarde de euro in 2015.
  • Reducerea cheltuielilor de investitii publice: 850 milioane de euro in acest an.
  • Taierea fondurilor pentru aparare, cu 200 milioane in 2012 si 333 milioane de euro in 2013-2015
  • Diminuarea cheltuielilor din sanatate: 310 milioane de euro in acest an si a altor 1,81 miliarde de euro in 2012-2015, in principal prin utilizarea unor medicamente mai ieftine si raţionalizarea prescripţiilor medicale.
  • Alte masuri includ economii în întreprinderile de stat şi reducerea subvenţiilor pentru autoritatile locale.

Privatizari - guvernul intentioneaza sa stranga in total 50 miliarde de euro din privatizari pana in 2015.

  • 2011 - autoritatile vor sa obtina 5 miliarde de euro din privatizarea companiei de pariuri OPAP, a bancii Hellenic Postbank, a operatorilor porturilor Pireu şi Salonic, a companiei de apa din Salonic, etc. La inceputul acestei luni, Grecia a anuntat ca va vinde o participatie de 10% la OTE grupului german Deutsche Telekom. Guvernul elen si-a exercitat optiunea de vanzare pentru aproximativ 400 milioane de euro.
  • 2012 - Guvernul vrea sa stranga 10 miliarde de euro prin vanzarea unor participatii la compania de apa din Atena, rafinaria Hellenic Petroleum, compania de electricitate PPC, banca ATEbank, precum si la porturi, aeroporturi, concesiunea unor autostrazi etc.
  • 2013 - 2015 - Grecia vrea sa atraga 7 miliarde de euro in 2013, 13 miliarde de euro in 2014 si 15 miliarde de euro in 2015 din vanzarea unor proprietati si a unor participatii la porturi, aeroporturi si autostrazi.​

Vezi aici calendarul privatizarilor companiilor de stat.