BNR mentine dobanda cheie si nivelul rezervelor minime obligatorii

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 29 iunie 2011, 12:59 Economie | Finanţe & Bănci

Banca Centrala a decis, conform asteptarilor pietei, mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 6,25 la suta pe an si nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale bancilor, se arata intr-un comunicat al institutiei.

BNR va monitoriza in continuare cu vigilenta evolutiile interne si ale mediului international, astfel incat, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, sa asigure realizarea si mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu si consolidarea stabilitatii financiare.

Rata anuală a inflaţiei a crescut marginal în luna mai, de la 8,34 la sută în luna precedentă la 8,41 la sută, în condiţiile unei temperări relative a creşterii preţurilor volatile şi a celor administrate. Evoluţia este compatibilă cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu a inflaţiei publicată de BNR (Raportul asupra inflaţiei, mai 2011), care anticipează reluarea dezinflaţiei pe fondul disipării efectului direct al majorării cotei TVA, precum şi al persistenţei deficitului de cerere agregată.

Cele mai recente date statistice relevă, totodată, moderarea în luna aprilie a ritmului anual de creştere a producţiei industriale şi a exporturilor, precum şi prelungirea valorilor negative ale dinamicii anuale a indicatorilor relevanţi pentru evoluţia cererii interne. În acelaşi timp, însă, se remarcă semne incipiente de revigorare a creditării, asociate inclusiv continuării scăderii ratelor dobânzilor practicate de bănci la împrumuturi şi depozite, cu toate că ritmul anual de creştere în termeni reali a creditului acordat sectorului privat, în principal a împrumuturilor în monedă naţională, a rămas deocamdată în teritoriu negativ.

Riscurile asociate perspectivei inflaţiei continuă să fie semnificative. Preocupante rămân evoluţia preţurilor internaţionale ale materiilor prime, incertitudinile privind calendarul şi amplitudinea ajustării preţurilor administrate, mişcările de pe pieţele financiare internaţionale în contextul evoluţiei crizei datoriilor suverane, precum şi posibilitatea manifestării unor efecte de runda a doua ale şocurilor de natura ofertei produse în ultimele trimestre, ceea ce reclamă păstrarea unei atitudini prudente a politicii monetare în vederea ancorării ferme a anticipaţiilor inflaţioniste.

În aceste condiţii, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an şi continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.  Totodată, CA al BNR a hotărât păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. 

Aceste decizii, coroborate cu implementarea consecventă a angajamentelor asumate de autorităţile din România în cadrul acordurilor de finanţare  convenite cu instituţiile internaţionale, sunt de natură să asigure conservarea perspectivelor de reluare sustenabilă a procesului de dezinflaţie şi redresare pe baze sănătoase a economiei în cadrul procesului de convergenţă nominală şi reală.
BNR va monitoriza în continuare cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului internaţional, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi consolidarea stabilităţii financiare.



Citeste mai multe despre   












Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

598 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică