Zvonurile privind o revenire a Germaniei la vechea moneda- marca sunt tot mai numeroase, scrie presa straina, care avanseaza chiar ideea potrivit careia Banca Centrala a Germaniei ar fi inceput deja tiparirea noilor (vechi) bancnote. Potrivit speculatiilor aparute in media, oficiali ai Bundesbank, ar fi comandat re-tiparirea marcilor ca parte a planului B -de parasire a Eurozonei- care ar urma sa dea satisfactie unei populatii germane tot mai sceptice cu privire la viitorul monedei unice.

De fapt, potrivit unui sondaj, aproape trei sferturi dintre germani se indoiesc de viitorul euro si considera încercările de salvare a Greciei drept inutile. Potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung, 71 la suta dintre germani cred ca nu exista niciun viitor al monedei unice, doar 19% creditand euro cu incredere. De asemenea, 68% nu cred că planul de salvare a Greciei va funcţiona.

"Euro nu este necesar. Marca germana este insa necesara", scrie si presa locala

Zvonuri legate de o iesire a Germaniei din Euroland au mai existat. Azi, germanii produc la fel de bine masini ca pe vremea cand utilizau marca. Numai ca le produc in state non-euro, unde moneda unica puternica le ofera un important avantaj de competitivitate si de productivitate. In plus, subansamblele sunt cumparate tot din afara Euroland, la un pret denominat in monede locale, mai slabe decat euro- iata alt avantaj. Cand revinzi aceste produse in Euroland, ai numai de castigat. Produc ieftin si vand scump. Cam asa se poate traduce avantajul financiar al unei tari care produce in afara Euroland si exporta in statele euro.