SUA e un popor care are aceeasi cultura. Cetateanul din Florida si cel de pe coasta de Vest stiu ca apartin aceluiasi Stat. In Europa, lucrurile nu stau deloc asa. Am mai spus si cu alte ocazii ca apartenenta culturala este foarte importanta. Ceea ce se petrece in UE seamana cu dragostea cu de-a sila. Hans nu il are la inima pe Costantinos. Gyorgy se uita catre Frederic cu rezerve. Dominique il saluta pe Gheorghe din obligatie si politete, nu din respect, scrie Dan Popa pe blogul lui.
Constructia politica nu poate sustine esafodajul economic tot mai subred decat cu costuri tot mai ridicate. In actuala formula, Eurozona va trebui mentinuta la perfuzii continue.
Despre greci nu vreau sa ma pronunt. Cititi aici o carte valoroasa si corecta, sau aici un studiu (vedeti capitolul dedicat Greciei) si veti intelege de ce e aproape imposibil de conciliat merele cu perele.
Cat priveste isteria privitoare la efectele asupra Romaniei, sa nu cautam inca defibrilatoare. Cei care au fost zilele acestea in vizita turistica la greci stiu despre ce vorbesc.
P.S. Cred in continuare ca speranta de viata a zonelor monetare nu tine numai de indicatori si de cifre. Mai tine si de cat de inchegata cultural e zona, de cat de “uniti in cuget si-n simtiri” sunt oamenii. Eurolandul nu ar fi prima sau ultima uniune monetara care s-ar destrama pe fondul unor diferente culturale ireconciliabile.
Prima uniune monetara despre care am eu cunostinta s-a format prin anul 404 î.Hr.. Sapte state de pe coasta de vest a ceea ce este acum Turcia au convenit să bată o monedă comună. Aversul era comun- Heracles stranguland un sarpe, dar reversul continea un simbol distinctiv naţional (un trandafir la Rhodos, Aphrodita la Knidos, un leu la Samos, o albină la Efes samd).
Avem apoi Liga Achaeana (aheiana, dupa altii), puterea principala a sfârşitului secolului de dinainte de Hristos. Asta pana cand romanii le-au dat flit pe la 146 i.HR. Polybius descrie cel mai bine de ce s-a destramat această uniune monetara, cu toate ca sefii statelor componente infiintasera uniunea pentru a oferi “libertate” si nu “sete de putere”.
In 1865 a luat fiinta Uniunea Monetara Latina. A durat pana prin 1927 si a inclus 32 de state (mai putin Germania si Marea Britanie). Fondatorii au fost Franta, Belgia, Italia, Elvetia, Luxemburg si Grecia. Romania a devenit si ea tara membra la un moment dat. Uniunea a crapat dupa primul razboi mondial pe fondul problemelor monetare interne, dar si ca urmare a febrei aurului.
Germania isi avea propria uniune monetara, demarata prin 1818, cand au fost eliminate barierele vamale cu prusacii, iar apoi cele 3 mari regiuni (formate prin aderarea a peste 300 de mici tinuturi germane) au adoptat o moneda unica. Pe urma, in 19 iulie 1853, prin Conventia de la Viena ii reuneste pe prusaci, austrieci si nemti, unind talerul, florinul austriac cu cel nemtesc.
In Italia existau diferite state care alcătuiesc teritoriul de astazi. Circulau nouăzeci valute diferite, dar în 1847 a existat o mişcare parţială spre uniunea economica. Regatul Sardiniei (creat la Congresul de la Viena din 1815), Toscana şi Statele Papale au intrat într-o uniune tarifară, dar Lombardia şi Veneţia au fost păstrate de către austrieci. Sicilia si Napoli au ales să rămână în afara. Numai in provincia Toscana circulau 24 de monede diferite, oraşele avand monede proprii. Dupa ce Italia a fost unificata din punct de vedere politic (prin 1861), s-au luat masuri de unificare a monedei. In tranzitie, circulau patru valute, lira napoleoniene Piemont, lira Parma, florin austriac de Lombardia şi Escudo-ul de la Roma.
Nu mai discut acum despre uniunile monetare impuse prin intermediul imperiilor (austro-ungar, britanic samd). Nici de succesul dolarului american pe o suprafata mai mare decat cea a UE.
Majoritatea uniunilor monetare din istorie, asta ne spun: ca unde nu e mai nimic in comun (culturaliceste vorbind), nu te poti astepta la speranta prea mare de viata in comun.
Citeste si comenteaza pe blogul lui Dan Popa
0
2
