Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ca va avea o discutie cu delegatia FMI, CE si BM, acesta apreciind ca portofoliul sau nu are nicio problema in privinta faptului ca nu a reusit tranzactionarea a 9,84% din actiunile Petrom, pachet detinut de stat.

'Dansii nu erau implicati in acest lucru (vanzarea actiunilor Petrom - n.r.), ci doar in respectarea termenelor pe care noi ni le-am propus, dar dansii nu pot sa influenteze vanzarea unor actiuni, cum nici noi n-am putut, pe bursa. Programul s-a respectat, ceea ce am stabilit cu dansii noi am respectat", a spus Ariton.

Intrebat daca in cursul zilei de vineri va avea loc intalnirea cu delegatiile finantatorilor externi, ministrul Economiei a precizat: "O sa ne intalnim, era in programul stabilit, intotdeauna, inainte de plecare, se mai intalnesc o data cu toate ministerele".