Guvernul japonez a anuntat joi ca a intervenit pe piata valutara pentru a devaloriza yenul, care s-a apropiat de cel mai ridicat nivel fata de dolar de la al Doilea Razboi Mondial.

La ora 01:30 GMT, dolarul a crescut la 78,37 yeni fata de 76,99 yeni imediat dupa 0:00 GMT.

Moneda euro a urcat, de asemenea, fata de moneda japoneza fiind tranzactionata la 112,15 yeni, la scurt timp dupa 1:30 GMT, fata de 110,45 unitati la 0:00 GMT.

"Miscarile unilaterale de intarire a yenului au aparut recent pe piata valutara. Daca aceasta situatie continua, ar putea fi afectata negativ economia japoneza si stabilitatea financiara intr-un moment cand Japonia eforturi maxime de a se reconstrui dupa dezastru" din 11 martie, a declarat ministrul Finantelor, Yoshihiko Noda.

"Am actionat in consecinta. Observam acum miscarile pietei cu atentie", a adaugat ministrul in timpul unei conferinte de presa.

Aceasta este prima interventie unilaterala a Japoniei pe piata valutara din 15 septembrie 2010.