Agentia de rating Standard and Poor'sa redus vineri ratingul privind datoria publica din Statele Unite pentru prima data in istoria lor. Ratingul "AAA", cel mai bun posibil, a fost redus cu o gradatie "AA +", a anuntat intr-o declaratie S & P, prima agentie care ia aceasta masura, anunta AFP.

Perspectiva a fost mentinut la "negativa", ceea ce inseamna ca Standard & Poor crede ca data viitoare ratingul va fi coborat din nou. Standard and Poor invoca "riscuri politice" care vor conduce la luarea unor masuri insuficiente impotriva deficitului bugetar.

SUA si-ar putea recapata in viitor ratingul avut, asa cum au facut-o de-a lungul timpului tari precum Canada sau Australia, dar specialistii se arata mai degraba sceptici in acest moment.

S & P a avertizat in luna aprilie ia considerare reducerea, avand in vedere deficitul bugetar constant ridicat si cresterea datoriei publice.

Fitch si Moody'sau confirmat ratingul "AAA"atribuit Statelor Unite, dupa ce autoritatile au decis majorarea plafonului de indatorare, insa perspectiva atribuita acestui calificativ este negativa, potrivit Reuters. Ambele agentii de evaluare financiara au avertizat ca SUA trebuie sa isi reduca datoria pentru a evita o viitoare retrogradare a ratingului.

Miercuri, agentia chineza de evaluare Dagong a coborat ratingul acordat SUA de la A+ la A cu perspectiva negativa si a acuzat celelalte 3 mari agentii ca nu sunt impartiale si ca lucreaza in favoarea SUA, scrie AFP. "Toata lumea poate constata ce celelalte agentii nu au avut o pozitie ferma cu privire la ridicarea plafonului datoriei. Evaluarile acestora depind de veniturile acestora", a declarat presedintele Dagong, Guan Jianzhong. Vezi aici comunicatul Dagong.

Senatul american a votat marti ridicarea plafonului de indatorare a SUA, cu doar cateva ore inainte de termenul limita pana la care Congresul trebuia sa ia o decizie pentru a evita incapacitatea de plata, dupa ce aceasta a trecut luni si de Camera Reprezentantilor. Masura prevede majorarea plafonului datoriei cu 2.100 miliarde de dolari si reducerea deficitului si a cheltuielilor.

Trezoreria americana a anuntat miercuri ca datoria publica a trecut dincolo de pragul de 100% din produsul intern brut (PIB), la numai o zi dupa ce Congresul a aprobat majorarea plafonului de indatorare.

Potrivit informarii zilnice asupra finantelor publice publicate de Trezorerie, datoria publica a urcat marti la peste 238 miliarde de dolari intr-o zi, pentru a ajunge la 14,580.7 miliarde de euro, depasind PIB-ul din 2010 (14,526.5 miliarde de euro), scrie AFP.

Statele Unite se alatura grupului tarilor ale caror datorii publice sunt mai mari decat PIB-ul. Acestea sunt, conform datelor de la Fondul Monetar International, Japonia (229%), Grecia (152%), Jamaica (137%), Liban (134%), Italia (120%), Irlanda (114%) sau Islanda (103%).