O banca din Asia a oprit liniile de credit cu marile banci franceze. Inca cinci pregatesc decizii similare

de Carla Dinu     HotNews.ro
Vineri, 12 august 2011, 8:04 Economie | Finanţe & Bănci

O banca din Asia a oprit liniile de credit catre marile banci franceze, iar alte cinci analizeaza serviciile financiare pentru schimburi comerciale si riscurile liniilor de swap, in urma temerilor privind expunerea bancilor franceze la criza din zona euro, au declarat, joi surse pentru Reuters, scrie Mediafax.

 Zvonurile care au circulat, miercuri, pe burse ca Franta ar urma sa piarda ratingul "AAA", negate ulterior de agentiile de evaluare financiara, au contribuit la declansarea celei mai mari cresteri de la criza din 2008 a indicatorului european care masoara costurile de asigurare a datoriilor impotriva riscului de neplata.

Aceasta amplificare brusca a perceptiei riscului, impreuna cu scaderi puternice ale cotatiilor bancilor franceze, a determinat unele banci asiatice sa accelereze analiza riscului liniilor de swap si sa ia in calcul o reducere a expunerii fata de institutiile de credit din Europa, au afirmat surse din cele sase banci.

Contactat in privinta deciziilor luate de bancile asiatice, un purtator de cuvant al bancii franceze BNP Paribas a afirmat: "Nu comentam niciodata zvonurile din piata".

Societe Generale nu a avut o reactie imediata, iar un reprezentant al Credit Agricole a afirmat ca banca nu va comenta.

Bancile din Asia si sursele, intre care ofiteri de risc, traderi importanti si bancheri, nu au putut fi identificati din cauza naturii sensibile a informatiilor. Seful diviziei de risc pentru instrumente de trezorerie la o banca din Singapore, cu o prezenta semnificativa in regiune, a declarat ca liniile de credit cu bancile franceze au fost taiate din cauza riscului perceput in a imprumuta bani acestora.

"Am oprit. Limitele au fost scoase din sistem. Trebuie aprobate toate cazurile individual", a spus bancherul, fara sa numeasca bancile franceze vizate.

Societe Generale publicase, miercuri, un comunicat in care neaga zvonurile legate de stabilitatea financiara a grupului dupa ce actiunile au scazut cu pana la 21%. Anuntul nu a reusit sa inlature o mare parte din temerile pietelor, iar actiunile bancii au incheiat sedinta in declin cu aproximativ 15%.


Citeste mai multe despre   












Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

1005 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Chiar vreti sa PANICATI cu orice pret??? (Vineri, 12 august 2011, 8:57)

    Manu [anonim]

    ...Macar faceti-o profesionist, nu cu stiri EXPIRATE!
    1. Din moment ce reprezentantii bancilor franceze au emis deja puncte de vedere (fie ele de tipul "no comment"), inseamna ca decizia bancilor asiatice dateaza de miercuri spre joi. Prin urmare, decizia (si stirea voastra, implicit) nu mai este de actualitate, din moment ce actiunile bancilor franceze au inregistrat ieri (joi) cresteri de 2 sau chiar 3%.
    2. De o saptamana tremura chilotiii pe mine din cauza burselor, desi nu sunt deloc specialist. Un lucru insa il pricep bine: daca piata europeana cade, ne ducem naibii si noi, iar de data asta ne ducem direct in groapa.
    Asa ca nu va inteleg efuziunea asta de a cauta cu orice pret sa creati panica. Sunteti complexati sau ce? Vreti sa ne grabiti pierzania? Cu ce va ajuta? O sa pieriti si voi, ba chiar printre primii.
    Mai bine haideti sa vedem cum putem iesi din valtoarea asta? Dati solutii pentru noi, astia micii: sa ne caram la tara si sa facem agricultura? sa ramanem la oras si sa ne asociem in mici intreprinderi? ca sa producem ce? sa emigram? daca da, unde? sa vindem? sa cumparam? daca da, ce? (Asta stiu: produse romanesti. Chiar, de ce nu faceti mai bine lobby pt produsele romanesti, asa scumpe cum sunt ele? E singurul lucru care ne poate tine la suprafata, mai ales in situatia in care exporturile vor cadea mai mult ca sigur...). O zi buna.
    • 0 (0 voturi)    
      Hai cu falimentul (Vineri, 12 august 2011, 18:58)

      aaa [anonim] i-a raspuns lui Manu

      There is nothing to fear about the imminent collapse of the global financial prison.
  • 0 (0 voturi)    
    panica (Vineri, 12 august 2011, 12:57)

    constantin [anonim]

    are dreptate omul, chiar nu va dati seama ca se creeaza panica inutil. si suferiti si voi din cauza panicii, voi ca entitate ...nu mai induceti panica fratilor in oameni...rdactorii vostrii nu sunt decat niste imbecili cand dau verde la artcole...fiecare in parte daca am contribui pozitiv lucrurile probabil s-ar destupa mai rapid...asa, lumea tine banii la ciorap, nu mai cheltuie nu se mai imprimuta si va intrebati cand iesim din criza si ce face Boc sau Basescu cu salariile...fara consum suntem morti iar stirile astea nu fac decat sa continue starea de nesiguranta din piata...incercati sa publicati cresterile BRD si nu pierderile de acum 3 zile din cauza unui tabloid britanic, care si-a si cerut scuze ieri ca au gresit...sunteti praf ...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi