George Soros: Grecia si Portugalia ar trebui sa paraseasca zona euro si UE

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 14 august 2011, 16:23 Economie | Finanţe & Bănci

Miliardarul american George Soros spune ca atat Grecia cat si Portugalia ar trebui sa paraseasca Uniunea Europeana si, respectiv, zona euro, din cauza crizei provocate de datoriile masive ale acestora, transmite AFP.

"Problema greaca a fost atat de prost tratata, incat cel mai bun lucru care poate fi facut acum (pentru Grecia) ar putea fi o iesire din UE si din zona euro", a declarat Geroge Soros, intr-un interviu publicat duminica de revista germana Der Spiegel.

El a sugerat ca acelasi lucru ar putea fi luat in calcul si de Portugalia. "UE si moneda euro vor supravetui acestui lucru", a adaugat el.

George Soros a insistat totodata ca a venit timpul ca membrii zonei euro sa accepte introducerea de obligatiuni europene (eurobonduri), fata de care Germania se opune vehement.

"Fie ca iti place sau nu, moneda euro exista. Si pentru ca aceasta sa functioneze corect, tarile din zona euro trebuie sa poata sa-si refinanteze o mare parte a datoriilor lor in aceleasi conditii", a sustinut Soros.

Omul de afaceri, in varsta de 81 de ani, care a castigat peste un miliard de dolari pariind impotriva lirei sterline in 1992, a mai spus ca nu are nicio intentie de a specula impotriva monedei euro.

"Cu siguranta nu intentionez sa pariez impotriva euro, deoarece chinezii au un mare interes pentru o alternativa la dolar si vor face tot posibilul sa-i ajute pe europeni sa-l salveze", a declarat Soros.


Citeste mai multe despre   










9114 vizualizari

  • -10 (24 voturi)    
    sigur ca da! (Duminică, 14 august 2011, 17:14)

    stalin [anonim]

    ce ar mai vrea el sa dispara UE si sa ramana SUA singura putere mondiala!!!
  • -11 (23 voturi)    
    speculantii au dreptul la tacere (Duminică, 14 august 2011, 17:36)

    CRO [anonim]

    dupa ce a castigat substantial pe seama lirei sterline moneda europeana, acest speculant, ca de altfel si altii indiferent de nationalitatea lor, ar trebui sa fie urmariti in justitie pentru afirmatiile lor otravitoare la adresa UE. O impozitare a veniturilor acestora cu 99.99% i-ar lasa in anonimat....
    • +8 (10 voturi)    
      daca ar tacea (Luni, 15 august 2011, 1:51)

      mvr [utilizator] i-a raspuns lui CRO

      ... noi astia care mai si gandim singuri am fi scutiti, pe putin, de perspective destul de interesante asupra realitatii.

      In plus, atacuri precum cel al lui Soros asupra lirei ar fi cam imposibile daca piata ar fi transparenta si daca reclama pe care tu o faci produsului tau si calitatea acestuia ar coincide.

      E ca si cum tu ai incerca sa vinzi apartamentele dintr-un bloc prezentandu-le potentialilor clienti drept apartinand categoriei de lux, iar apoi dai de una care stie ca de fapt materialele folosite in constructie sunt de proasta calitate, canalizarea si sistemul electric dau rateuri iar cladirea mai e si infestata cu sobolani, iar astfel iti pune clientii pe fuga iar apoi iti cumpara cladirea la pret de dumping :)
  • -3 (25 voturi)    
    Soros? (Duminică, 14 august 2011, 18:30)

    reader [anonim]

    Mai bine te-ai duce la culcare mosule! Vezi-ti de batranetile tale, nu-ti mai baga nasul prin economiile altora. Deajuns cat ai uneltit si speculat. Sfaturile tale perverse sunt doar injectii cu venin. Nu ai facut decat rau in viata ta si sper sa ti se inchida gura tie si inca catorva speculatori de nivel mondial, ce nu se mai satura de astfel de castiguri. Cu siguranta vom fi mai linistiti stiind ca ti-ai incheiat cariera pe pamant.
    • +1 (5 voturi)    
      Referitor la venin.. (Luni, 15 august 2011, 12:12)

      Observatore [utilizator] i-a raspuns lui reader

      ...nu duci lipsa !
  • +16 (22 voturi)    
    Soros (Duminică, 14 august 2011, 19:08)

    gdans [utilizator]

    Foarte corecte opiniile, acum realizez ca nu si-a castigat banii din intamplare.
    • +11 (15 voturi)    
      soros (Luni, 15 august 2011, 2:19)

      Johnny Bravo [anonim] i-a raspuns lui gdans

      Si-a castigat banii in mod LEGAL. Nu inteleg de ce daca Soros a riscat niste bani si a reusit sa castige trebuie sa se iveasca niste unii sa zica cum ca ei sunt saraci/prosti din asta. A exprimat o opinie din cate vad pertinenta (nu e singurul) si la experienta lui de viata (gresita sau nu) e de luat in considerare. Imboldul comunist (speculantul naibii) mi se pare jenibil. Speram ca am trecut de faza asta.
      • +6 (8 voturi)    
        corect! (Luni, 15 august 2011, 11:01)

        emil_m [utilizator] i-a raspuns lui Johnny Bravo

        Mi se pare logic ceea ce spune Soros,numai ca alde tata leana si alde Gheorghe de pe ulita satului nu prea inteleg cu ce se mananca economia.Faptul ca baga bani in fundul Greciei,nu este o iesire,va putea baga cat doresc ei,Grecia este precum un burete,iar noi nu suntem de acord sa platim oalele sparte ale grecilor.Mi se pare de bun simt sa se faca ordine in uniune,numai asa statele pot intelege utilitatea acestei uniuni.Cine nu respecta politica uniunii,sa plece.
      • -1 (7 voturi)    
        jenibil (Luni, 15 august 2011, 11:11)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui Johnny Bravo

        nu esti curios cine a trebuit sa piarda ca sa castige Soros acei bani legal? cine pierde cu adevarat cand se devalorizeaza moneda unei tari? cine se trezeste dimineata ca nu-i mai ajunge salariul sa-si plateasca masa si casa?
        legal.. dar moral???

        caritas? fni? multi au facut bani legal sau la limita legii. cu siguranta ne-ar fi fost mai bine la toti fara ei. cu siguranta nu au avut nici un aport pozitiv la societate. paraziti care profita de increderea semenilor.
        ti-ar placea sa traiesti intr-o societate in care tu muncesti si restul doar inventeaza artificii financiare ca sa-ti ia si ultimul banutz? soros a fost un parazit. inteligent si ambitios, dar tot un parazit ramane.
      • -3 (5 voturi)    
        esti sigur? (Luni, 15 august 2011, 12:11)

        dan [anonim] i-a raspuns lui Johnny Bravo

        Faptul ca NU a fost prins nu inseamna ca si-a castigat banii in mod legal.
        Esti tu sigur ca nu a dat spaga guvernantilor pentru a obtine informatii secrete?
        Esti sigur ca nu a platit politicieni care sa voteze intr-o anumita directie?

        Sa fim seriosi. nimeni nu risca miliarde de dolari fara o asigurare. doar pe intuitie
  • -16 (22 voturi)    
    un mare magar (Duminică, 14 august 2011, 19:25)

    ia cucu [utilizator]

    Behaie ca o oaie pretinzand ca urmareste interesele Europei.
    • +11 (15 voturi)    
      ai probleme (Luni, 15 august 2011, 0:37)

      MirceaA [utilizator] i-a raspuns lui ia cucu

      cand gandesti asa despre cineva care GANDESTE
      • -4 (6 voturi)    
        problema (Luni, 15 august 2011, 10:16)

        ia cucu [utilizator] i-a raspuns lui MirceaA

        problema este ca nu gandeste in interesul nostru, dar pretinde ca o face.
  • +6 (8 voturi)    
    mosu' soros (Duminică, 14 august 2011, 19:53)

    broker [anonim]

    are dreptate insa doar partial...face curat in curte dar vor disparea si contribuabili la zona euro...
    in clipa in care apar eurobonduri s-a dus cu suprematia germanilor si nu va dura mult si vor iesi nemtii din biznisul cu euro...cam greu viitorul pentru euro...insa nu imposibil...oricum presiunea pe euro este mare , mult mai mare decat a fost vreodata pin acum....daca iese euro in picioare din chestia asta pe termen lung ...va fi cu mult peste dollar si yuan...cam pina cind va aparea o moneda unica...un fel de DST universal valabil...mai stii?
    • +8 (8 voturi)    
      eurobond-urile ? o tampenie (Luni, 15 august 2011, 1:39)

      mvr [utilizator] i-a raspuns lui broker

      Tampenie mai mare decat eurobond-urile nici ca poate exista.

      Statele falimentare, sau chiar si cele cu deficite enorme: Grecia, Portugalia, Italia,etc, ar ajunge sa-si plateasca din datorii cu banii economiilor sanatoase: Germania, Suedia, Olanda, etc.

      In definitiv, Germania ar avea mai mult de pierdut decat Grecia daca eurobond-urile ar risca sa intre in default.

      In rest, afirmatiile mosului par corecte si de bun simt.
  • +12 (20 voturi)    
    Corect ce spune (Duminică, 14 august 2011, 23:02)

    Inchizitorul [anonim]

    Trantorii si betivii trebuie sa-si faca propria lor uniune.
    Ce-a castigat Soros a fost datorita prostiei altora, iar prostia se plateste.
    • +11 (13 voturi)    
      100% (Luni, 15 august 2011, 0:39)

      MirceaA [utilizator] i-a raspuns lui Inchizitorul

      CORECT. Omul a folosit porti legale pentru a face bani. Cei care urla p-aici... mergeti maine la servici si munciti pentru altii, daca nu va duce capul.
  • +8 (8 voturi)    
    corect economic (Luni, 15 august 2011, 0:58)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    imposibil politic.Intotdeauna politicul primeaza.
  • -3 (3 voturi)    
    sah la Barosso (Luni, 15 august 2011, 1:30)

    ana [anonim]

    Hopa.. pai si Barosso ce face? Ramane fara job? :-))
    Nu-i frumos...!!
  • +6 (8 voturi)    
    Sa plece Grecia ! Ne trage in jos ! (Luni, 15 august 2011, 2:08)

    Calin [anonim]

    Da , omul are dreptate, iar acum sa argumentez:
    Se stie ca economia europeana e sustinuta de Germania si Franta in principal ca si vectori de crestere economica. Germania a spus ca nu ar dori sa plateasca datoriile Greciei, si e firesc pentru ei au incercat sa dezvolte economia germana printr-un randament economic ridicat si politici fiscale exigente , - Grecia insa nu! Grecia e un stat in care numarul angajatilor la stat e foarte mare deci costuri mari de intretinere, fara sa mai punem sistemul lor de retribuire a muncii , cu salarii (14- pe an)
    Avantajul pentru Europa ar fi ca ar scadea presiune la care este supusa moneda Euro in acest moment ( vezi fluctuatia cursului din ultimele zile, coroborat cu faptul ca nu exista certitudini de reformare reala in Grecia)
    Apoi ma uit la capacitatea ulterioara iesirii Greciei din zona euro, a UE, care s-ar traduce prin o mai puternica sustinenere a Bancii Central Europene in ceea ce priveste salvarea Italiei si a Spaniei, e foarte posibil ca banii economisiti astfel sa ajunga(numeric vorbind) si sa ajute in acelasi timp la rezolvarea problemelor economice a acestor 2 tari din urma, insotite de reforme drastice bineinteles.
    De ce insist pe asta? Pentru ca Romania si-a incetinit exporturile din aceste cauze : turbulentele acestor tari si problema cursului de schimb care pina la urma duc la scaderea comenzilor in economia romaneasca, deci recesiune in tara mea, ori asta nu e bine, mai ales ca Romania a trecut printrun process de scadere economica si de taieri de costuri din salarii, cheltuieli curente, dar si din profituri, cu alte cuvinte un process dur de reformare, lucru pe care tarile respective nu au avut curajul sa il faca mai repede.
    S-ar revigora astfel economia europeana si atfel economia romaneasca se va revigora si ea la randul ei pentru ca e dependent de economia europeana.
    Deci ? sa plece Grecia din UE! Totusi mai tare ma doare de interesul meu, al tarii mele!
    • 0 (4 voturi)    
      Grecia nu va pleca ! (Luni, 15 august 2011, 6:58)

      minu57 [utilizator] i-a raspuns lui Calin

      este corect tot ce spui si totusi Grecia nu va fi eliminata din motive politico- strategice. Cineva trebuie sa apere flancul de sud est al Europei de unde vin principalele necazuri: trafic de tot felul. Scoaterea Greciei din zona euro ar insemna instabilitate in Grecia si un vecin instabil ar crea mai multe probleme decat avantaje deci mai multe cheltuieli pentru Germania, Franta,Olanda, etc.
      Grecii stiu asta si profita ca niste pungasi ce sunt.
      Sa nu uitam cat au supt regimurile fanariote din tarile romane. Ce cred ca se va intampla vor fi constransi incetul cu incetul si vor fi adusi la nivelul de consum real. Daca vor suporta austeritatea de cateva generatii vor ramane de buna voie daca nu vor pleca singuri si zona euro se va restructura.
      Grecii insisi nu au incredere in guvernele lor indiferent de culoarea politica. Baietii destepti de la ei si-au transferat malaiul pe alte meleaguri si acum manipuleaza prostimea sa iasa in strada.
    • +1 (1 vot)    
      si data viitoare? (Luni, 15 august 2011, 11:29)

      ion daniel [anonim] i-a raspuns lui Calin

      Si daca dam afara grecia si apoi italia are probleme ce facem? ii dam si pe ei afara? si continuan cu rationamentul asta dam si spania si franta si romania si bulgaria, ungaria etc
      Daca ai 2 copii, unul cuminte si silitor iar altul lenes si risipitor cum procedezi? il dai afara din familie sau incerci sa il indrepti pe drumul cel bun?
      Nu uita ca grecii au ajuns in situatia asta si datorita spagilor pe care le-au incasat de la firmele germane, italiene, franceze ca sa accepte contracte paguboase si din care firmele respective au platit destui de multi bani in buzunarul cetateanului francez ori german
      • 0 (0 voturi)    
        Crezi? (Luni, 15 august 2011, 14:09)

        calinsab [utilizator] i-a raspuns lui ion daniel

        daca ai fi citit cu atentie ce am scris.... se intelegea ca:
        "Apoi ma uit la capacitatea ulterioara iesirii Greciei din zona euro, a UE, care s-ar traduce prin o mai puternica sustinenere a Bancii Central Europene in ceea ce priveste salvarea Italiei si a Spaniei, e foarte posibil ca banii economisiti astfel sa ajunga(numeric vorbind) si sa ajute in acelasi timp la rezolvarea problemelor economice a acestor 2 tari din urma, insotite de reforme drastice bineinteles. "
  • -1 (1 vot)    
    nu vad de ce (Luni, 15 august 2011, 3:18)

    Red [anonim]

    Doar pt ca unele tari au probleme financiare nu inseamna ca tre sa pareseasc zona euro. Doar ca celelalte tari au o oaresce datorie sa le ajute dar nu sunt obligate sa le salveze. In orice sunt judete mai bogate, altele mai sarace, familii instarite altele mai putin, toti folosind aceasi moneda.
  • +4 (6 voturi)    
    Corect domnule Soros (Luni, 15 august 2011, 4:13)

    Gica Contra [anonim]

    Corect, de bun simt afirmatiile domnului Soros. In plus nu trebuie sa fii Soros sa iti afirmi asa ceva, au spus-o multi economisti. Inflatia este singura solutie prin care Grecia sau orice alta tara isi poate echilibra balanta de plati. In doi ani de inflatie, pensiile si beneficiile grecilor se pot devaloriza cu 30-50% suficient sa isi echilibreze bugetul. Asa fiind in zona euro nu pot face nimic decat sa stranga cureaua pana le ies ochii din cap ca cepele. In plus nu ajuta prea mult, poate multi, foarte multi ani de sacrificiu si cersit la poarta creditorilor.
  • -4 (6 voturi)    
    Viata lunga (Luni, 15 august 2011, 8:03)

    Alex [anonim]

    Tovarasului Shorosh ii dorim viata lunga ( evident la Muzeul Figurilor de Ceara) si sa munceasca pentru bani cinstiti. Specula si scpeculatiile suntspecifice unei populatii controversate si mult injurate.
    Are statuie ? Sa plateasca sa i se faca mai multe, ca are cu ce
  • -1 (5 voturi)    
    Interesant (Luni, 15 august 2011, 9:30)

    Sile231 [anonim]

    De cite ori un asemenea personaj iese in public trebuie sa ne intrebam, ce urmareste?O excludere a Greciei si Portugaliei din U E si zona euro ar avea un efect catastrofal.Solutia e alta. O zi buna !
  • +5 (5 voturi)    
    Bolsevism (Luni, 15 august 2011, 9:42)

    mihair [anonim]

    Cam multi bolsevici isi dau cu parerea fara sa inteleaga nimic din vreun mecanism economic. Soros nu a facut nimic ilegal, pacatul lui major ca este atat evreu cat si ungur. Daca se numea Gheorghe si nu George, iar in loc de Soros era Becali, patricu, Copos & Co., presupun ca ar fi fost ascultat cu sfintenie.
    • 0 (2 voturi)    
      E destept dar.. (Luni, 15 august 2011, 10:20)

      ia cucu [utilizator] i-a raspuns lui mihair

      Suntem convinsi ca Soros este un om inteligent. Nu-l critica nimeni pentru prostie.

      Problema ta este ca nu sti in ce tabara joci! si nu-ti urmaresti interesele proprii.
    • -2 (4 voturi)    
      cand o parere difera (Luni, 15 august 2011, 11:37)

      Oarecare [anonim] i-a raspuns lui mihair

      Daca nu sunt mai liberal de felul meu sunt automat bolsevic, nu?!
  • +4 (4 voturi)    
    Ceea ce nu inteleg eu, (Luni, 15 august 2011, 9:59)

    hewy [anonim]

    de ce predictiile astea presante vin toate dinspre America. Daca nu Bloomberg, atunci Stiglitz, sau Roubini sau Soros . Dinspre Europa , liniste. Nimeni nu ne convinge ca avem specialisti in macroeconomie si pe continentul asta ?
  • +3 (3 voturi)    
    Soros ar fi castigat. (Luni, 15 august 2011, 10:13)

    mircea [anonim]

    Daca Grecia si Portugalia ar iesi acum din UE si zona euro,Soros nu castiga nimic.Ar fi catigat daca nu erau in zona euro si UE.Eu cred ca asta a vrut sa spuna,dar nu a avut curaj sa fie direct.
  • +3 (3 voturi)    
    Cine stie? (Luni, 15 august 2011, 13:32)

    adrian88000 [utilizator]

    Tratatul de la Maastricht si cel de la Lisabona prevad situatii cand o tara poate fi exclusa din UE? Care sunt acelea?Si cum se procedeaza?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri