Cancelarul german Merkel si presedintele Frantei Sarkozy au propus la intalnirea lor de la Paris crearea unui guvern economic pentru zona euro. Cat de european poate fi insa un guvern economic propus de Germania si Franta? Este discutabil in ce masura un guvern economic al zonei euro infintat de Germania si Franta ar putea fi cu adevarat european, deoarece exista pericolul ca vor tine cont mai degraba de interesele economice ale Germaniei si a Frantei mai mult decat de interesele tarilor de la periferia uniunii.
Werner Daitz care din 1931 era in conducerea nationala a NSDAP si care a actionat ca un consultant pentru probleme de politica economica a scris intr-un memorandum la data de 31 mai 1940, "privind instituirea unui comisariat economic pentru marele spatiu european", ca pentru acest spatiu "este esential" o conducere germana. Printre publicatile acestui expert se numara si "Carta Europei" din 1943, "Colaborare germano-franceza si colaborare europeana" din 1943 etc. De o deosebita actualitate si continuitate sunt diferitele publicatii pe tema relatiei germano-franceze plecand de la similitudinile dintre Hitler si Napoleon, considerand politica Fuhrerului ca pe o continuare a politicii napoleoniene de unificare a unui continent.
In "Carta Europei" Daitz precizeaza ca Franta a lui Napoleon si Germania a lui Hitler sunt sortite la o politica europeana comuna. Germania trebuie sa duca impreuna cu Franta opera lui Napoleon pana la capat. (p.23) Acelasi expert german infinteaza in mai 1944 la Paris "Societatea pentru Cercetarea Stiintifica a Marelui Spatiu Economic" impreuna cu ministrul francez Bichelonne care a infintat institutul "Centre de l'Etudes economiques".
In ceea ce priveste politica Germaniei, Daitz recomanda, ca Germania trebuie sa fie precauta si sa nu spuna lucrurilor pe nume: "a se vorbi numai de Europa, deoarece conducerea germana vine de la sine datorita greutatii politice, economice, culturale, tehnice si amplasarea geografica a acesteia." Asemenea teluri politice au fost formulate si de fostul cancelar Theobald von Bethmann-Hollweg pentru reorganizarea Europei de dupa primul razboi mondial: A se infinta un bloc economic in Europa centrala care "sa dea impresia de egalitate intre statele membre, dar de fapt sa fie sub conducere germana." Astazi, dupa esecul acestor doua experimente de a realiza aceste ambitii pe cale militara, subordonarea economica si politica intereselor germane de capital unor parti mari ale Europei in cadrul institutional "umbrela" a UE este foarte avansata.
Prin UE interesele capitalului german detin un instrument puternic pentru a impune ravnitul "mare spatiu economic" si pentru a eroda suveranitatea tarilor europene de la periferie. O publicatie editata de Ministerul de Economie al Reichului se numea "Comunitatea Economica Europeana" (Europaische Wirtschafsgemeinschaft) iar Hermann Goring declara, in 1942, ca statele nationale ar urma sa dispara in urmatorii cincizeci de ani, fiind integrate in Reich.
- Parasute comunitare de salvare pentru a asigura profitul institutiilor financiare din centrul Europei
Mecanismul prin care tarile "mai slabe" ale UE, numite cu dispret "PIGS" (PORCI) / (o abreviere din initialele din Portugalia, Irlanda, Grecia si Spania) au fost transformate in protectorate dependente de Comisia Europeana dominate de Germania si Franta, are la baza asimetriile economice in cadrul UE si zonei euro. Sub presiunea economica a tarilor din zona centrala a UE, in special sub influenta industrie exportatoare a Germaniei, statele de la periferia Europei au ajuns simple economii bazate pe imprumuturi. Singura lor preocupare a ramas calificarea pentru accesul la imprumuturi. Insasi Romania este un exemplu impresionant al acestei politici. Este o diferenta daca o tara cum ar fi Japonia are in primul rand datorii la pe proprii cetateni sau daca are o datorie externa ridicata. Aici gasim de asemenea raspunsul la intrebarea dece se panicheaza mai ales tarile din centrul Europei de datoria Greciei. Precum a precizat europarlamentarul Andreas Wehr, "este teama bancherilor, politicienilor si a mass-mediei din Europa centrala de banii imprumutati acolo"
Bancile germane detin fata de Atena creante in valoare de 32 de miliarde de euro iar fata de Portugalia, Spania, Irlanda, Italia, creantele se ridica la 535 miliarde de euro. Firesc ca la summitul de primavara al (FMI) la data de 16 aprilie 2011 a fost considerat ca un esec al acestui angajament ar produce o "reactie in lant" si ca ar putea declansa un colaps pentru bancile germane (acelasi lucru este valabil si pentru Franta). Evident, sunt amenintate acut profiturile tarilor din centrul Europei. Deoarece nu aceia doresc sa plateasca, care timp de multi ani au exploatat tarile de la periferia Europei printr-un amestec toxic de export de capital si marfuri, banii trebuie sa vine de undeva: Acesti bani vin din tarile de la periferia Europei pe urma dictatului "restructurarii" al UE si FMI, prin impozite, prin reducerea cheltuielilor publice si prin insaracirea unei paturi mari ale populatiei, precum si prin distrugerea economiei in ansamblu, sufocata de austeritatea nemiloasa.
- Refuzul de euro-bonduri nu da dovada de o atitudine europeana
Integrarea europeana de dupa razboi inseamna si o deschidere a pietelor europene, prin inlaturarea vamilor. Economii cu niveluri diferite de dezvoltare au cautat mereu protectie - firesc, in spatele vamii. Odata ce acestea au fost inlaturate, le-au mai ramas instrumentele monetare, in special cursul de schimb, care prin deprecierea propriei monede, a avut un efect favorabil pentru exporturi si in general pentru competitivitatea economica. Cursurile fixe, insa, in eurosistem, au inlaturat si acest ultim instrument de protectionism.
Din cele mai sus mentionate, putem afirma ca Germania doreste un euro care sa-i faciliteze exporturile in UE la cursuri fixe, fara a intampina fluctuatii monetare, fara a se mai izbi de tari care isi depreciaza moneda pentru a-si spori competitivitatea si care o pazeste de inflatia pe care o genereaza la periferie prin doparea cu credite. Totodata ar fi mai mult decat firesc ca Germania sa fie de acord cu introducerea de euro-bonduri, asigurand o singura rata de dobanda pentru toate obligatiunile tarilor membre a zonei euro, deoarece este tara cu cel mai mare folos de pe urma eurosistemului.
Refuzul Germaniei de a introduce euro-bonduri este un gest de neloialitatea fata de o Europa unita si inca o dovada ca euro nu este o uniune monetara veritabila ci o pacaleala de cursuri fixe careia s-a dat un nume comun. Recomandarea lui Werner Daitz este valabila si pentru zona euro: a vorbi despre devotament european in contextul politicii monetare, insa a nu o practica este mai oportun decat a fi in rand cu celelalte state.
Radu Golban este politolog şi jurist, master in studii europene avansate, doctor în ştiinţe economice si locuieste in Elvetia
0
8
