​REVIEW Nokia 3310 - Superb pentru nostalgie, modest ca tehnologie

de Vlad Barza     HotNews.ro
Luni, 29 mai 2017, 9:16 Economie | Gadget

Noul Nokia 3310
Foto: Hotnews
​Rar un telefon atat de rudimentar a starnit atat de mare interes cum s-a intamplat cu "remake-ul" dupa celebrul Nokia 3310 lansat de o companie finlandeza fondata de cativa fosti directori de la Nokia. Cum este sa folosesti noul 3310 in era super-smartphone-urilor? Si placut si enervant, si emotionant, dar si ultra-frustrant. Este ca si cand te-ai muta intr-o pestera, dupa ce ai stat intr-o locuinta cu toate utilitatile. Ar fi gresit sa spunem ca noul 3310 este un esec, fiindca are si parti bune, insa folosind un astfel de telefon simplu iti dai seama cat de mult a evoluat tehnologia in cei 17 ani care au trecut de la intrarea pe piata a originalului 3310.

O lovitura de maestru la capitolul marketing

Cand HMD Global, companie finlandeza sustinuta de Foxconn, a anuntat ca va readuce in piata legendarul Nokia 3310, lumea parca a innebunit. S-a umplut Facebook-ul de postari si forumurile de pareri si lumea s-a impartit in doua categorii.

Fanii sunt cei care-si aminteau cu drag de vremurile cand compuneau rington-uri la vechiul "33", cand se bucurau ca au reusit sa trimita de pe internet o imagine care apoi "trona" pe ecran sau cand asteptau un 'bip" de la persoana iubita, in vremurile cand un apel in alta retea costa si 60 de centi/minut.



A doua categorie este formata din cei care au ras copios, spunand ca nu este posibil ca publicul sa fie incantat de un telefon care nici touch-screen nu are si la care internetul merge mai incet decat un melc supraponderal. Plus, intr-o vreme in care tot mai multe telefoane au scanner de amprenta, la remake-ul de 3310 trebuie sa apesi chiar si de trei ori pentru a introduce o litera daca nu activezi optiunea de text predictiv T9.

Fiecare parte are, in felul ei dreptate, dar a doua este mai numeroasa.

Cateva lucruri care nu s-au schimbat mult fata de original

Designul este elementul care aduce cel mai mult cu legendarul 3310 care s-a vandut in 126 milioane de exemplare. Totusi, nu vorbim de forme identice: la noul 3310 colturile sunt mai rotunjite, butoanele sunt mai mici si ecranul este mai mare (2,4 inci fata de 1,5 inci).  Doua lucruri foarte bune tin de faptul ca noul 3310 este mai subtire si mai usor. Greutatea a scazut de la 133, la 80 de grame, iar grosimea, de la 22 mm, la 12,9 mm



Bateria este un mare plus. Multe telefoane super-performante trebuie incarcate o data pe zi, in timp ce la noul 3310 bateria tine fra probleme sase-sapte zile de folosire intensa. Bateria este de 1.200 mAh si se incarca prin Micro USB.

O modernizare care vine cu o multime de compromisuri

HMD Global nu putea sa scoata in piata un 3310 fara sa puna pe el o serie de lucruri care sa-l faca mai modern decat telefonul "spartan" de acum 17 ani cand nu exista 3G, internetul mobil era ca si inexistent si oamenii nu isi faceau selfie-uri cu telefoanele, fiindca acestea nu aveau camere foto (primul telefon cu camera foto a fost un model Sharp lansat in Japonia la final de 2000).

Compania a pus camera foto, mufa de casti, Bluetooth, si posibilitatea de a introduce card MicroSD. In plus, noul 3310 se poate conecta la internet via 2,5G, insa experienta este una oribila fiindca din multe site-uri nu intelegi mai nimic. Pe un telefon cu ecran atat de mic si cu un pret mult sub medie aceste adaugiri nu aveau cum sa dea un rezultat grozav. Sunt o sumedenie de compromisuri care vor descuraja user-ul.



Este ca si cand, dupa ce ai stat intr-o locuinta cu toate utilitatile de secol 21, te muti apoi intr-o pestera in care ai niste blanuri si un opait. Da, exista si parti bune, fiindca aerul din pestera este mult mai curat decat in oras, iar vara este racoare, insa iti va fi curand dor de tot ce aveai in casa bine echipata. Continuand comparatia, doar dupa ce stai cateva zile cu 3310 iti dai seama ca smartphone-urile din ziua de azi sunt chiar grozave.

Sa revenim la Nokia 3310. Are camera de 2MP, mai buna decat neperfomantele camere VGA prezente pe unele smartwach-uri, insa la ani lumina sub camerele de pe smartphone-urile zilelor noastre. Pozele facute la lumina zilei par acceptabile pe telefon, dar puse pe calculator isi dezvaluie multimea de defecte: culori spalacite, detalii putine, rezolutie redusa. Iar daca este putina lumina sau obiectele sunt in miscare, rezultatele sunt dramatic de slabe. Despre video nici nu are rost sa vorbim...


Filmare realizata cu 3310

Noul 3310 se poate conecta la internet, dar experienta este una sisifica prin browserul WAP Opera Mini. Site-urile se incarca extrem de greu, uneori si in mai mult de un minut si in multe cazuri sunt afisate sub forma unor calupuri de text greu de deslusit. Nu pot fi vizionate video-uri pe YouTube, nu pot fi puse aplicatii, nu exista conectivitate WiFi. Se poate intra pe Gmail si pe Facebook, insa dureaza o vesnicie si continutul e afisat intr-un mod extrem de greoi de parcurs. Personal experienta mi-a adus aminte de primele dati cand m-am conectat la internet de pe mobil cu un telefon Sony-Ericsson in 2006.


Colaj de fotografii realizate cu Nokia 3310

Pe noul 3310 este prezent si celebrul joc Snake care acum 15 ani facea furori, insa in prezent incanta pe foarte putine lume daca ne gandim ca pe smartphone-uri pot fi jucate titluri extrem de sofisticate la capitolul grafica. Snake s-a schimbat mult, este realizat de Gameloft si are culori vii, diverse obstacole si mai multe moduri de joc. Pentru cei care se asteapta sa gaseasca vechiul Snake va fi o dezamagire, iar acest joc banal nu este un motiv suficient pentru a cumpara telefonul.


Comparatie intre o fotografie realizata cu Nokia 3310 si una realizata cu Samsung S6 Edge

Trebuie spus ca 3310 se poate conecta simplu prin Bluetooth cu un alt smartphone pentru a transfera muzica sau diverse fisiere, or poate fi conectat prin cablu la PC pentru a transfera pe telefon muzica.

Noul Snake difera foarte tare

Interesant este ca desi ni s-ar parea ca nu mai exista public pentru astfel de telefoane, in lume s-au vandut anul trecut 1,9 miliarde de telefoane mobile, dintre care aproape 400 de milioane au fost aceste simple feature phones. Anul trecut Nokia a vandut 39 de milioane de astfel de telefoane simple, asa ca din acest mode s-ar putea vinde cateva milioane.

Pretul

Telefonul poate fi comandat in Romania de la mai multe magazine online la pretul de 250 de lei. Pretul nu pare chiar mare la prima vedere, insa este, daca tinem cont de doua lucruri.
1. In magazinele online sunt disponibile telefoane simple Nokia la sub 100 de lei cu caracteristici asemanatoare, chiar daca acele modele nu au camera foto si acces la internet (doua caracteristici care desi sunt prezente pe noul 3310, nu exceleaza deloc.
2. Exista smartphone-uri la pret mai mic, chiar si la sub 200 de lei. Este adevarat ca nici acelea nu exceleaza la capitolul camera sau la rezolutie, insa macar pot fi instalate aplicatii si se poate face o navigare aproape decenta pe internet.


Plusuri
- Bateria care tine lejer 6-7 zile dupa incarcare
- Doza uriasa de nostalgie pentru cei carora le e dor de vechiul 3310.
- Rezistenta la socuri mult mai mare in comparatie cu smartphone-urile

Minusuri
- Extrem de slab la capitolul tehnologie in comparatie cu smartphone-urile
- Camera foto este mai mult decat mediocra, internetul este aproape imposibil de folosit
- Nu este nici macar 3G
- Pretul este mare fata de alte modele de telefoane simple din piata.

Verdict

Telefonul ii poate incanta doar pe cei care au amintiri placute ce modelul original 3310. Designul este simpatic si bateria tine mult, insa plusurile se cam opresc aici. Noul 3310 vine cu atat de multe compromisuri, incat este imposibil sa inlocuiasca un smartphone si deci nu are sanse sa devina telefon principal pentru cineva care s-a obsinuit cu un aparat cu Android sau iOs. Noul 3310 a fost o idee excelenta de marketing fiindca s-a vorbit enorm despre un telefon rudimentar, insa acest telefon ne arata cat de mult a avansat tehnologia in ultimii zece ani si cat de multe limitari aveau telefoanele din anii 2000.

Specificatii 

  • Ecran: 2.4 inci QVGA LCD (167ppi)
  • Stocare interna: 16 MB
  • Slot Memorie: microSD, pana la 32 GB
  • Sistem de operare: Nokia Series 30+
  • Camera: 2MP cu Flash
  • Conecitivitate: 2G, Bluetooth 3.0, FM radio, USB 2.0
  • Dimensiuni: 115.6 x 51 x 12.8 mm
  •  Greutate: 80 g


Nokia 3310 vs S6 edge


Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

15969 vizualizari

  • +18 (18 voturi)    
    >doar pe cei care au amintiri placute [...] (Luni, 29 mai 2017, 9:43)

    eleVenereCtions [utilizator]

    Si pe cei care nu sunt neaparat interesati de ce se foloseste mai des pe un smartphone. Daca n-ai nevoie de YouTube, internet pe mobil, diverse aplicatii etc si doar vrei sa ai un simplu telefon, e absolut ok.
  • +21 (21 voturi)    
    ... (Luni, 29 mai 2017, 9:44)

    dragonfly [utilizator]

    nu poti face un review la acest telefon ca la un smartphone din zilele noastre pur simplu pt ca nu se vrea unul ci este un exercitiu de imagine, un tribut, o amintire pt cei nostalgici! acest telefon il cumperi de dragul vremurile de demult si atat sau cel mult pt a tine bateria 6-7 zile, atat!
    • 0 (0 voturi)    
      baterie suplimentară (Marţi, 30 mai 2017, 7:14)

      Sorin Constantin [anonim] i-a raspuns lui dragonfly

      Pentru smartul meu vechi de 4 luni,nu foarte tare,și care are nevoie de încărcare după 7-8 ore,am cumpărat încă o baterie,arăt de-a dreptul,,smart"cu telefonul la care e conectat un acumulator suplimentar.
  • +17 (19 voturi)    
    ! (Luni, 29 mai 2017, 9:47)

    HChifteluta [utilizator]

    L-am luat! E tare! De fapt l-am cumparat pentru maicamea. Dar imi place. Nu este vorba de tehnologie ci este 100 % nostalgie. Si da, poate fi pentru persoanele in varsta care nu se descurca pe un smarphone, sau ca telefon de santier, sau ca telefon de excursii unde vrei sa te tina bateria.
    • +1 (1 vot)    
      2G (Luni, 29 mai 2017, 10:13)

      strategy [utilizator] i-a raspuns lui HChifteluta

      Pe ce retea il folosesti? Digi nu mai suporta 2G, din pacate.

      Citeam pe net ca un distribuitor din Suedia a lansat precomenzi la modelul pentru 3G, dar Nokia a negat o versiune bazata pe 3G (inca distribuitorul are pagina de precomanda activa - nokiapoweruser punct com)
      • +4 (4 voturi)    
        ! (Luni, 29 mai 2017, 19:27)

        HChifteluta [utilizator] i-a raspuns lui strategy

        Pe Vodafone. L-am luat fara abonament si este deblocat in toate retelele. Vorba ta, care le suporta!
  • +15 (17 voturi)    
    pestera si telefonul (Luni, 29 mai 2017, 9:47)

    Bolovanul [utilizator]

    Din punctul meu de vedere, chiar mi-am dorit un telefon care sa fie doar telefon. REalitatea este ca nu exista sa spunem mailuri urgente! Pur si simplu pentru ca daca ai o urgenta, atunci dai telefon. E simplu.

    Daca vrei si altceva, cred eu ca mai utila este o tableta. Poti tasta mai usor de pe o tableta. Nici ochii nu sunt asa de obositi ca de pe un smartphone.
  • -1 (7 voturi)    
    La cine este bun (Luni, 29 mai 2017, 11:12)

    BEDE [utilizator]

    Probabil ca este bun la batranii de peste 75 de ani care nu vor sa se invete cu touchscreen, ci le trebuie neaparat taste si care au totusi nevoie de un telefon.
    • +4 (4 voturi)    
      Depinde de ecran (Luni, 29 mai 2017, 19:59)

      bobo22 [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Decat un ecran color ieftin, care este aproape imposibil de citit cand e soare afara, mai bine puneau un ecran monocrom, ca la... Nokia 3310.
    • +1 (1 vot)    
      Ai dreptate... (Marţi, 30 mai 2017, 6:40)

      John M. [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Mi-a facut baiatul meu cadou un Apple 6s, nou-nout in 2015 si nici nu l-am scos din cutie. (Dar sa nu ma tradati). Imi plac cele cu butoane, asa ca o sa-mi iau si un 3310. Iar e-mail-ul pe PC, ecran de 22 de inch, o data pe zi, dimineata. In rest, nu ma intereseaza nicio alta aplicatie.
  • +3 (3 voturi)    
    lipsa 3G (Luni, 29 mai 2017, 11:39)

    jorj_bv [utilizator]

    probabil ca vor lansa alte modele, dar 3G e mandatory cel putin la Digi si in alte retele externe
    • +3 (3 voturi)    
      2G (Luni, 29 mai 2017, 13:38)

      justin puscasu [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

      Din pacate este doar 2G.
      In rest ar fi o alegere buna pentru cine vrea un telefon simplu, fiabil si cu o baterie buna.
      Eu sunt surprins ca nimeni nu si-a batut capul sa acopere aceasta nisa de piata. Exista un Allview 3G oarecum similar, dar meniurile sunt atat de idiot proiectate, incat iti vine sa-l dai de pamant dupa 2 minute de butonat.
  • +3 (3 voturi)    
    Prefer (Luni, 29 mai 2017, 13:27)

    Porcurorul General [utilizator]

    Un Nokia 6310i original. Mai am 2 acasa in perfecta stare si de dau cand primim musafiri care nu vor roaming. Bateria tine 10 zile si e cea originala.
  • +10 (12 voturi)    
    draga autorule (Luni, 29 mai 2017, 15:50)

    DSS [utilizator]

    tu nu ai inteles deloc de ce lumea e entuziasmata de acest telefon. Nu ne intereseaza netul sau camera foto, ne intereseaza bateria si functia telefon, capitole la care iPhone-ul meu sta prost sau foarte prost.
    stai linistit ca nu renunta nimeni la smartphone pt 310, doar ca ne dorim un telefon care sa tina cateva zile fara sa umblam cu baterii externe grele. Pt internet exista smarthpone si tablete. cand ma duc pe munte am nevoie de telefon ca sa vorbesc la el, nu ca sa stau pe fb.

    PS pun pariu ca nu ai mai mult de 20 si un pic de ani :)))
    • +3 (5 voturi)    
      Daca voiai doar baterie atunci pasii erau (Luni, 29 mai 2017, 18:51)

      Porcurorul General [utilizator] i-a raspuns lui DSS

      1. Ecran eINK - care nu consuma curent atunci cand nu se reimprospateaza.

      2. Fara camera foto.

      3. Fara net. Nope, nada, rien, nicht net.

      4. Spatiul eliberat de acele componente de la 2 si 3 umplut cu baterie.

      5. 3G nu de alta dar 2G-ul este incet incet retras si frecventa realocata. Deci totusi un telefon care sa te mai tine 5-10 ani nu 2-3 pana se va renunta la 2G.
  • +2 (2 voturi)    
    telefon (Marţi, 30 mai 2017, 7:07)

    Sorin Constantin [anonim]

    Autorului îi scapă ceva,sunt persoane care caută să cumpere un,,telefon mobil",telefon cu care să fie în contac cu alții,ca el,să vorbească.Nu știe să folosească știu eu ce aplicații,munca sa nu îi lasă timp pentru internet,are mîinile mari și degete butucănoase,și nu poate pipăi ecranul unui sofisticat...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică