Luigi Snozzi, presedintele juriului la concursul de arhitectura pentru Piata Universitatii: "Pentru mine, majoritatea proiectelor au fost, daca nu slabe, oricum in afara adevaratei probleme urbane puse in discutie"

Miercuri, 9 noiembrie 2011, 14:42 Economie | Imobiliar

Cat de bune au fost proiectele inscrise in concursul pentru amenajarea Pietei Universitatii? Ce aspect a contat cel mai mult in alegerea castigatorilor? Ar fi fost mai bine ca Primaria Capitalei sa fi organizat concursul pentru amenajarea Pietei Universitatii inainte de inceperea lucrarilor la parcarea subterana? Cum a influentat proiectul parcarii, deja facut, solutiile de amenajare ale locului? Raspunsurile la aceste intrebari le aflati de la presedintele juriului, arhitectul elvetian Luigi Snozzi.

• Luigi Snozzi este unul dintre cei mai cunoscuti si respectati arhitecti elvetieni. De-a lungul timpului a predat la Facultatea de Arhitectura a Scolii Politehnice Federale din Zurich si Lausanne. Acum este profesor invitat la Academia de Arhitectura din Mendrisio si la Facultatea de Arhitectura din Sardinia.

Reporter: Cate proiecte au participat la concurs si ce parere aveti despre calitatea acestora?
Luigi Snozzi: Au fost aproximativ 50 de proiecte predate, si un numar de proiecte care nu au fost admise pentru ca au sosit prea tarziu.

Pentru mine, majoritatea proiectelor au fost, daca nu slabe, oricum in afara adevaratei probleme urbane puse in discutie; din cele 50 am reusit sa alegem doua, doua si jumatate, care raspundeau problemei acestui loc. Marea problema a concursului a fost ca cele mai multe proiecte nu au facut altceva decat sa amenajeze si sa decoreze o suprafata. Decoratia suprafetei nu reprezinta adevarata problema a spatiului public; spatiul public cere o reflectie mult mai profunda care, de fapt, da solutia concursului.

• Vezi aici ce proiect a castigat concursul pentru amenajarea Pietei Universitatii

Reporter: Ce aspecte au contat in jurizarea proiectului? Care erau cele mai importante lucruri de care proiectantii trebuiau sa tina cont?
Luigi Snozzi: Cel mai important lucru l-a constituit lectura precisa a sitului, intelegerea locului interventiei. Pentru mine, aprecierea proiectelor s-a bazat in primul rand pe lectura precisa a acestui loc, si mai putin pe criteriile de evaluare date juriului; evident, ele au fost luate in considerare, dar ca elemente secundare.

Reporter: Ce parere aveti de faptul ca s-a organizat acest concurs dupa inceperea lucrarilor si ca proiectul parcarii a fost separat de amenajarea pietii?
Luigi Snozzi: Mi se pare ca acest lucru a constituit o mare dificultate pentru concurenti, pentru ca, atunci cand construim, subsolul constituie partea cea mai importanta a arhitecturii. Arhitectura incepe intotdeauna din subsol.

Arhitectii au fost pusi intr-o situatie foarte, foarte grea, aceea de a face proiectul plecand de la o baza intamplatoare, de a pleca de la un parking subteran si nu de la ceea ce se intampla la suprafata. Aceasta a fost dificultatea concursului.

Reporter: Daca am fi fost in Elvetia, cum s-ar fi organizat concursul pentru amenajarea celei mai importante piete din Capitala?
Luigi Snozzi: Cel mai bine ar fi fost sa se organizeze mai intai un concurs de idei, foarte general, iar apoi, dupa alegerea ideii, sa se defineasca o solutie, un proiect care va fi construit. De asemnenea, in concursurile din Elvetia aproape ca nu mai exista criterii de evaluare impuse de organizatorii concursului. Criteriile le fixeaza juriul. In Elvetia juriile sunt foarte serioase, exista intotdeauna o evaluare atenta a sitului, pentru a permite o judecata corecta.

Reporter: Daca ati fi fost desemnat sa faceti un proiect pentru amenajarea Pietei Universitatii, ce ati fi facut ca sa devina un spatiu public de calitate si totodata un reper pentru oras?
Luigi Snozzi: Daca as fi fost concurent, nu stiu daca as fi terminat concursul, pentru ca asta depindea de gasirea unei idei bune la momentul potrivit, si in acest caz nu era usor.

Reporter: Considerati ca este bine ca municipalitatea, prin proiecte de infrastructura, sa incurajeze traficul in centrul orasului?  De fapt, considerati ca problema traficului poate fi rezolvata prin constructia de drumuri si pasaje?
Luigi Snozzi: Cred ca problema traficului este aproape de nerezolvat in orasele actuale. Orasul fara trafic nu este posibil, traficul este o componenta fundamentala, dar trebuie stapanit cat mai mult, pentru a nu deveni un element care perturba intregul oras. Evident, este o tema foarte dificila.

Reporter: Din experienta d-voastra ce solutii credeti ca ar fi potrivite pentru rezolvarea problemelor de trafic din Bucuresti?
Luigi Snozzi: E greu sa dau un raspuns, pentru ca nu cunosc suficient orasul. Nu am fost la Bucuresti decat de doua ori.
 
Reporter: Ce parere aveti despre constructiile noi din Bucuresti, despre imaginea orasului in general?
Luigi Snozzi: Pot sa spun ca Bucurestiul mi-a placut; il apreciez mult, are un caracter special. In ceea ce priveste noile cladiri, va marturisesc ca nu am vazut prea multe.
 
Reporter: Ati folosit de foarte multe ori sintagma “dezastrul produs de arhitectura si urbanismul de astazi", inclusiv in programul d-voastra de invatamant de la facultatea de arhitectura din Lausanne. Puteti detalia aceasta afirmatie?
Luigi Snozzi: Desi nu pot sa generalizez la intreaga Europa, se poate spune ca arhitectura de astazi nu evolueaza foarte bine. Suntem intr-o situatie destul de critica, pentru ca am pierdut capacitatea de a intelege orasul. Arhitectii importanti nu fac decat sa fuga de problematica urbana, se retrag in “gradina” lor si proiecteaza lucrurile cele mai greu de acceptat, inventeaza in fiecare zi ceva nou.

Si, facand asta, in loc sa creeze monumentele oraselor de astazi, accentueaza monotonia oraselor de astazi, pentru ca in orasul istoric cladirile - in special cele publice – aveau un raport foarte precis cu structura orasului. Structura era cea care indica unde se pune biserica, unde se pun celelalte cladiri etc. Astazi orasul nu mai are structura, adica si-a pierdut structura initiala; golul, care in vechiul oras constituia componenta principala a arhitecturii – strazile si pietele erau goluri, erau inima orasului, locurile unde se adunau oamenii –, nu mai exista ca atare.

Golul este doar un rest intre cladiri, fara nici un sens. In aceasta situatie, in care golul nu mai are sens, nu este posibil sa faci nici arhitectura, nici urbanism; asta e marea problema a orasului de astazi. Trebuie ca, prin arhitectura, arhitectii sa se ocupe mai mult de oras.

Reporter: Cum este tratata problema patrimoniului si a spatiilor verzi in Elvetia? In Bucuresti, in ultimii ani, s-a defrisat foarte mult si s-au demolat foarte multe constructii de patrimoniu.
Luigi Snozzi: In general, in Elvetia, suntem foarte atenti, chiar exagerat de protectionisti, cu aceste lucruri; se incearca sa se protejeze totul, ceea ce constituie de asemenea o problema. Aici, in mod evident, problemele sunt diferite, pentru ca nu vad o intentie serioasa de a pune lucrurile in ordine in ceea ce priveste situatia orasului. Probabil ca este si o chestiune de natura economica.

Reporter: Din ceea ce ati vazut, ce parere aveti despre calitatea spatiilor publice in Bucuresti?
Luigi Snozzi: Cred ca Bucurestiul are un potential extraordinar de spatii publice, care trebuie insa gestionat. Sunt multe spatii libere, relativ controlate, dar trebuie mai multa preocupare pentru ele. Cred ca aceste spatii constituie o mare sansa pentru Bucuresti.