Eurodeputatii si reprezentantii statelor din Uniunea Europeana au ajuns la un acord de principiu, luni seara, pentru a proteja mai bine persoanele care contracteaza credite imobiliare, in special daca nu reusesc sa ramburseze imprumutul, scrie AFP.

"Cei care contracteaza credite imobiliare vor fi mai bine informati despre costuri si consecintele contractarii creditelor si mai bine protejati in cazul unor fluctuatii ale pietei in timpul doratei contractului sau daca nu reusesc sa ramburseze", a explicat marti Parlamentul European, intr-un comunicat.

Comisarul european insarcinat cu Serviciile financiare, Michel Barnier, a "salutat" acest acord, subliniind faptul ca actuala criza financiara a inceput cu o criza imobiliara in Statele Unite.

"Am vazut excese imobiliare in Europa", reaminteste acesta, intr-un comunicat, citand bulele imobiliare din Irlanda si Spania. "Consecintele pentru sectorul financiar si economie in ansamblul sau sunt enorme si exista prea multe tragedii pentru cei care si-au pierdut locuintele deoarece nu mai reuseau sa-si ramburseze creditele".

Potrivit acestui acord convenit intre Comisia de afaceri economice a Parlamentului European si statele membre, furnizorii de credite imobiliare vor trebui agreati, inregistrati si supravegheati de autoritatile nationale care vor supraveghea respectarea unor conditii profesionale stricte.

Orice persoana care va contracta un credit va trebui sa primeasca informatii comparative asupra produselor disponibile si sa inteleaga costul total si consecintele financiare pe termen lung la semnarea contractului.

Perioada de reflectie

Persoana care va contracta creditul va avea dreptul la o perioada de reflectie obligatorie de sapte zile inainte de semnarea contractului sau la dreptul de a renunta la contract timp de sapte zile.

Regulile propuse pentru creditele intr-o moneda straina vor permite debitorului sa modifice moneda de credit, in anumite conditii si la o rata de schimb definita in contractul de credit. Daca este imposibil schimbul, fie contractantul creditului va fi avertizat asupra acestui lucru, inainte de semnarea contractului, ca sumele datorate ar putea creste, fie riscul de schimb valutar va trebui plafonat.

Flexibilitate fata de fluctuatiile pietei

Eurodeputatii au adaugat si reguli in materie de flexibilitate, permitand in special rambursarea anticipata. Astfel, se propune interzicerea penalizarii debitorilor pentru plati anticipate.

Pentru a proteja contractatii de credite de intrarea in incetare de plati, eurodeputatii au adaugat o regula potrivit careia restituirea bunului imobiliar va fi suficienta pentru rambursarea creditului, cu conditia ca cele doua parti sa se puna de acord in avans asupra acestei clauze.

Criza imobiliara, in special in Spania, a aruncat in strada numeroase familii constranse sa isi plateasca in continuare datoriile, desi au fost expulzate din locuinte.

Pentru a intra in vigoare, aceasta legislatie trebuie sa fie aprobata si de Parlament in ansamblul sau si adoptata de statele UE.

Legislatia va acoperi atat bunurile imobiliare cu destinatie de locuinta cat si cele pentru spatii de birouri sau terenuri de construit.