Peste 35 de companii imobiliare si financiar-bancare vor prezenta in perioada 20-24 februarie in cadrul editiei de primavara a Targului Imobiliar National (tIMOn) 60 de proiecte rezidentiale, 8420 de apartamente, 1240 de vile, 360 de locuinte de vacanta, 250 de apartamente in Bulgaria si 150 in Egipt, au anuntat luni, oficialii Admedia Consulta, organizatorul evenimentului.

Cea mai ieftina locuinta promovata la expozitia din februarie a tIMOn este o garsoniera-studio intr-o statiune de lux din Egipt, la pretul de 15.000 euro, iar cea mai ieftina locuinta din Bucuresti este situata in zona Titan, in ansamblul EVOcasa dezvoltat de catre Adama Holding si are un pret de 47.169 euro.

15.000 euro - o garsoniera-studio in statiunea de lux Hurghada din Egipt

Potrivit informatiilor lui Vlad Vlasceanu, managing director al Admedia Consulta, compania organizatoare a tIMOn, ofertele de garsoniere in Egipt apartin unor proiecte noi, amplasate pe litoral, in statiunea Hurghada.

"Garsonirele se gasesc pe litoralul egiptean, in Hurghada, si sunt promovate in Romania de promotorul siteului www.ansamblurirezidentiale.ro care are un parteneriat cu cativa dezvoltatori si o agentie imobiliara din Egipt. Suprafetele sunt cuprinse intre 60- 64,4 metri patrati si este vorba de proiecte noi", a declarat pentru HotNews.ro, Vlad Vlasceanu.

Conform Wikipedia.ro, Hurghada este a treia statiune ca lux din Egipt, dupa Sharmen Sheic si Luxor.

Peste un milion euro - cea mai scumpa locuinta

Cele mai scumpe locuinte de la tIMOn depasesc un milion de euro si se regasesc in proiectele Upground si Belvedere. Cea mai ieftina vila promovata la tIMOn are o valoare de 160.000 euro, iar cea mai scumpa are o valoare de 650.000 de euro.

Editia de primavara a Targului incepe miercuri, 20 februarie, la World Trade Center Bucuresti. In cadrul evenimentului, care va fi organizat de catre Admedia Consulta si va avea 3 expozitii distincte, 100 de companii imobiliare (developeri si agentii imobiliare) vor expune peste 150 de proiecte rezidentiale in cadrul carora se vor regasi peste 25.000 de apartamente, peste 1.500 de vile, peste 1.500 de locuinte de vacanta si peste 500 de locuinte in strainatate.

Expozitia din februarie este deschisa de miercuri pana sambata intre orele 10-19 iar duminica intre orele 10-16, accesul vizitatorilor fiind gratuit.

Editia de primavara a tIMOn va continua cu expozitiile organizate intre 19-23 martie si 9-13 aprilie, urmand ca in luna mai sa fie organizata cea de-a doua editie a tIMOn de Constanta, expozitie urmata de oraganizarea unor editii locale in Brasov, Iasi, Timisoara, Cluj si Sibiu.