Camera Notarilor Publici Bucuresti a anuntat, citata de AvocatNet.ro, ca, de saptamana aceasta, valorile orientative din Ghidul privind proprietatile imobiliare - 2009, pentru Municipiul Bucuresti si Judetele Calarasi, Giurgiu, Ialomita, Ilfov si Teleorman, au fost reduse cu 15%, din cauza crizei economice si deprecierii leului in fata euro. Valorile orientative, incluse in aceste expertize, sunt utilizate la calcularea impozitului pe tranzactiile imobiliare.

"Fata de perioada de referinta avuta in vedere la realizarea Ghidului, au intervenit in scurt timp mai multe elemente care necesita, in opinia noastra, introducerea unui coeficient de corectare globala a valorilor orientative din Ghid. Ne referim, in primul rand, la deprecierea masiva si accelerata a monedei nationale fata de euro, moneda in care sunt exprimate valorile orientative din Ghid, dar si la acutizarea efectelor crizei economice asupra pietei imobiliare, constatata inclusiv de mass-media inca din primele zile ale acestui an", se arata in comunicatul emis de Camera Notarilor.

In consecinta, Camera Notarilor Publici Bucuresti a decis scaderea cu 15% a valorilor din Ghid, cu incepere din 26 ianuarie 2009.