Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a stabilit cu Asociatia Romana a Bancilor (ARB) ca bancile sa transmita solicitarea de garantare pentru achizitia de locuinte prin programul Prima Casa cu cel putin zece zile inainte de expirarea antecontractelor, potrivit NewsIn. De asemenea, institutiile de credit trebuie sa isi avertizeze clientii sa incheie antecontractul abia dupa ce li se confirma ca sunt eligibili.

Reprezentantii FNGCIMM ii indeamna pe cei interesati de achizitionarea unei locuinte prin acest program sa negocieze in antecontractele de vanzare-cumparare termene de finalizare a tranzactiei de aproximativ 60 de zile, astfel incat clientul sa nu riste sa piarda avansul din cauza ca nu i-a fost acordat creditul in termenul stabilit.

Institutia a aprobat pana la inceputul acestei saptamani si a transmis bancilor decizii si contracte de garantare pentru 1.950 de beneficiari ai programului Prima Casa, iar alte 656 dosare se afla in procesare, se arata intr-un comunicat al Fondului. Valoarea solicitarilor de garantare primite de FNGCIMM reprezinta 12,5% din plafonul garantiilor, in valoare de un miliard de euro stabilit pentru acest program.

Totodata, 314 dosare au fost returnate bancilor deoarece erau incomplete sau contineau erori. Reprezentantii FNGCIMM precizeaza ca au fost intalnite multiple neconformitati in legatura cu solicitarea de garantare (nu este transmisa in formatul standard sau este completata incorect), antecontractul de vanzare-cumparare si cu ipoteca (date incomplete in extrasul de carte funciara).

In comunicatul FNGCIMM se mai arata ca s-au luat masuri pentru reducerea termenului de emitere a contractului de garantare prin simplificarea circuitului documentelor astfel incat emiterea decizei de aprobare a garantiei, a facturii si a contractului de garantare,sa fie concomitente. De asemenea, pentru reducerea termenelor s-a hotarat redistribuirea intregului personal al Fondului, imbunatatirea informatizarii procesarii solicitarilor si imbunatatirea receptionarii documentelor prin comunicare centralizata.