Dintr-un total de 12 proiecte rezidentiale mari anuntate pentru anul acesta pe piata rezidentiala din Brasov, doar sapte mai sunt in curs de dezvoltare, dupa ce cinci dintre ele au oprit lucrarile, conform unei analize realizate de divizia de consultanta a Colliers International. Cele sapte proiecte de locuinte inca in dezvoltare au 1602 locuinte, iar dintre acestea mai mult de jumatate sunt nevandute.

"Comparativ cu mijlocul anului 2008, stocul este mult mai scazut, ca urmare a amanarii, celor 5 proiecte rezidentiale, imediat dupa impactul crizei financiare. Proiectele amanate au retras din piata un numar de 1.422 de unitati in primele faze", se arata in analiza companiei de consultanta imobiliara Colliers International.

Datele Colliers arata ca in 2007 au fost livrate primele apartamente (271 de unitati), la sfarsitul lui 2008, stocul a crescut cu 260%, situandu-se foarte aproape de pragul de 1.000 de unitati, iar reprezentantii companiei estimeaza acum ca pana la finele anului curent, stocul de locuinte noi va ajunge la 1.440 de unitati.

Numarul vanzarilor de apartamente noi din Brasov a scazut dramatic in 2009

Potrivit companiei, in perioada 2006 – 2008 piata rezidentiala din Brasov a inregistrat vanzari semnificative atat in randul apartamentelor vechi cat si in randul celor noi, insa incepand cu luna octombrie 2008, numarul apartamentelor vandute a scazut dramatic. Spre comparatie, sustin reprezentantii Colliers International, in ultimii trei ani, ritmul mediu al vanzarilor in proiectele noi a fost de aproximativ 6 unitati/proiect/luna, pentru ca anul acesta sa se inregistreze in medie vanzari de 1-2 unitati/luna/proiect.

“Printre factorii principali ce au condus la aceasta situatie se numara: incertitudinea oamenilor privind siguranta locului de munca, preturile ce depaseau posibilitatile reale ale cumparatorilor, teama indusa de criza financiara si inasprirea conditiior de creditare impuse de banci”, a declarat Stefania Baldovinescu, manager consulting division in cadrul Colliers International.

Incepand cu luna iulie 2009, odata cu implementarea programului Prima Casa, in piata apartamentelor vechi s-a observat o crestere a interesului cumparatorilor, materializata in cresterea cu 5-10% a numarului de apartamente vandute fata de perioada anterioara.

"Astfel, in aproximativ 4 luni de la inceperea programului Prima Casa, un numar de 233 de contracte de credit au fost aprobate in Brasov, potrivit datelor furnizate la sfarsitul lunii octombrie de Fondul National de Garantare. Prin urmare, ritmul a fost de 58 de apartamente vandute pe luna in medie, in ultimele 4 luni", sustine compania.

Preturile apartamentelor vechi au scazut in medie cu 30%. La cele noi scaderea a fost de 14,4%

La nivelul preturilor pe piata rezidentiala din Brasov, in cazul apartamentelor vechi declinul preturilor s-a manifestat la sfarsitul lui 2008 inregistrand pana in prezent o scadere medie de 30%. Pentru apartamentele noi, sustine compania de consultanta imobiliara, reducerea preturilor a debutat de abia la sfarsitul primului trimestru al anului 2009, scaderea fiind de doar 14,4 % fata de pretul mediu la sfarsitul anului 2008 (BREI indica 1.100 euro/mp la sfarsitul lunii octombrie 2009 fata de 1.220 euro/mp la sfarsitul anului 2008)".

Oficialii Colliers International amintesc ca acest "nivel de pret reprezinta doar cotatia oficiala, in timp ce pretul real de vanzare ar putea fi cu pana la 15% mai scazut, ca urmare ca faptului ca dezvoltatorii sunt dispusi sa negocieze".