Anul trecut au fost finalizate 61.101 noi locuinte, in scadere cu 3.313 locuinte, fata de anul 2008, a anuntat joi Institutul National de Statistica (INS). In ultimul trimestru al anului trecut au fost finalizate 22.931 locuinte, cu 4.820 locuinte mai putin decat in aceeasi perioada a anului anterior.

Pe medii de rezidenta, analiza constructiei de locuinte noi pune in evidenta o crestere a ponderii acestora in mediul rural atat in anul 2009 (50,4%) cat si in anul 2008 (52,4%) cu mentiunea ca in anul 2009 fata de anul 2008 a avut loc o scadere de 2%.

In 2009, in profil regional, cea mai mare scadere a numarului de locuinte terminate s-a inregistrat in regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (-1.414 locuinte), iar cea mai mare crestere a fost in regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia (+733).