Circa 160 de hectare de spatiii verzi din Bucuresti risca sa fie betonate in cazul in care Camera Deputatilor va adopta Ordonanta 114/ 2007 in forma propusa de Comisia pentru Administratie Publica si Echilibru Ecologic. La inceputul lunii mai, aceasta Comisie a scos din cuprinsul Ordonantei articolul 71, care interzicea schimbarea destinatiilor spatiilor verzi, dand astfel liber la betonarea parcurilor.

Parcul TineretuluiFoto: Hotnews

“Scoaterea articolui 71 din OUG 114/2007 are un impact major pentru ca, cel putin in Bucuresti, peste 160 de hectare de parcuri risca sa fie construite. Deci, se pot face pe 160 de hectare constructii, conform documentatiilor de urbanism. Jumatate din Parcul Izvor, unde suntem acum, este prevazut in documentatia de urbanism ca si teren pe care se poate construi, si atunci primariile sunt obligate sa dea certificate de urbanism si autorizatii de construire”, spune Lucia Varga, deputat si membru in Comisia pentru Administratie Publica.

VIDEO: Parcuri pe cale de disparitie

OUG 114 va fi discutata in plenul Camerei Deputatilor, in forma propusa de Comisia de Administratie publica, in urmatoarele saptamani. Singura speranta ca spatiile verzi sa scape de la masacru este ca deputatii sa o trimita inapoi la Comisia de Administratie Publica, iar membrii comisiei sa reintroduca articolul 71 in forma initiala.

Conform normelor UE, ar trebui sa avem 26 mp de spatiu verde pe cap de locuitor. In prezent, Bucurestiul are doar 12 mp pe cap de locuitor.

Parcuri condamnate la betonare

Parcul Verdi

Suprafata totala- 5.65 ha;

Suprafata retrocedata- 5000 mp;

Proiecte imobiliare- nu au fost anuntate;

Parcul Bordei

Suprafata totala- 20.9 ha;

Suprafata retrocedata - 5.000 mp;

Proiecte imobiliare- club sportiv;

Parcul Circului

Suprafata totala- 14.38 ha;

Suprafata retrocedata- menajeria Circului, circa 9.000 mp;

Proiecte imobiliare- turn birouri 19 etaje;

Parcul IOR

Suprafata totala- 85 ha;

Suprafata retrocedata- 12 ha;

Proiecte imobiliare- mall;

Parcul Operei

Suprafata totala - 4.4 ha;

Suprafata proprietate privata – circa 1,5 ha;

Proiecte imobiliare- un hotel de trei etaje, o sala de sport si terenuri de tenis;

Parcul Tineretului

Suprafata totala- 80.34 ha;

Suprafata retrocedata – 6,8 ha;

Proiecte imobiliare - cartiere rezidentiale;

Parcul Floreasca

Suprafata totala - 7.4 ha;

Suprafata retrocedata – doua cereri de retrocedare in curs de solutionare;

Proiecte imobiliare- nu au fost anuntate;

Parcul Bazilescu

Suprafata totala - 13 ha;

Suprafata retrocedata- trei cereri de retrocedare in curs de solutionare;

Proiecte imobiliare- nu au fost anuntate;

Pepiniera Tei-Toboc

Suprafata totala- 34 ha;

Suprafata proprietate privata- 34 ha;

Proiecte imobiliare- un cartier de blocuri de 45 de etaje pe 25 ha;

Baza sportiva Spartac

Suprafata totala – 8,2 ha;

Suprafata retrocedata – 8,2 ha;

Proiecte imobiliare- mall si terenuri de sport;​