Arhitectul roman Dorin Stefan a castigat vineri concursul international pentru realizarea unui turn de circa 350 de metri, noul simbol al Taiwan-ului. Cum a ajuns un architect roman sa castige un concurs in Taiwan? Cum s-a nascut ideea acestui proiect? In cat timp va fi gata turnul de 350 de metri? Cat costa ridicarea acestei cladiri? Aflati raspunsul la aceste intrebari intr-un interviu in exclusivitate cu castigatorul concursului.

Proiectul din TaiwanFoto: Arhiva personala

Catiusa Ivanov: Cum ati ajuns sa participati la acest concurs?

Dorin Stefan: Din cauza crizei, pentru ca nu mai sunt lucrari pe toate drumurile, am zis sa participam si la concursuri, sa tinem biroul in priza. Deci, uite un efect pozitiv al crizei.

CI: Cu ce arhitecti ati concurat?

DS: Au fost 237 de participanti din 25 de tari. Stiu ca pe locul doi a iesit un mare birou de arhitectura din Anglia - Cook Robotham Architectural, iar pe locul trei - o echipa de arhitecti spanioli. Despre ceilalti participanti, nu stiu.

- Opera Center

- Euro Tower (Barbu Vacarescu colt cu Lacul Tei)

- Banca Transilvania (DN1 colt cu Ion Ionescu de la Brad)

Proiecte realizate de Dorin Stefan

CI: Cum v-ati simtit la aflarea vestii?

DS: Este o mare bucurie. Totul a decurs foarte lin. Nici nu stiam cand se dau rezultatele. Chiar lucram la un alt proiect. Am aflat si noi aseara, de pe site. Desi apare numai numele meu, la acest proiect a lucrat o mare echipa. Am colaborat cu Adrian Craciun, un architect care lucreaza acum in Statele Unite, iar de la noi din tara cu Bogdan Chipara, Claudiu Barsan si Oana Nituica. Plus oamenii din birou.

Inseamna o prezenta pe piata mondiala de arhitectura, dominata de marile birouri occidentale. Cand am deschis site-ul si am vazut acolo scris "Dorin Stefan, architect roman", a fost o mare bucurie, nu ca sunt patriot, dar cred ca meritam asta. Sper sa se intampla si aici la fel cum s-a intamplat in cinematografie.​

CI: Cat timp ati lucrat la proiect?

DS: Aproximativ 2 luni.

Proiectul din Taiwan

Proiectul din Taiwan

Foto: Arhiva personala

CI: Acum, dupa ce ati castigat concursul, veti face si proiectul tehnic?

DS: Chiar organizatorii au anuntat ca sunt doua faze: una pentru concept si alta pentru executie. Deocamdata nu stiu daca noi vom face si proiectul tehnic sau daca se va face un alt concurs pentru asta.

CI: In cazul in care veti face si proiectul tehnic, veti lucra numai cu biroul d-voastra sau va veti asocia si cu altcineva?

DS: Sigur, va trebui sa ne asociem cu cineva local. Este o lucrare imensa. Deocamdata nu va pot spune mai multe pentru ca nu stiu cum s-au gandit ei sa dezvolte proiectul. Asa cum va spuneam, am aflat rezultatele de pe site. Inca nu am vorbit cu organizatorii ca sa stim mai multe.

CI: Cine este beneficiarul acestui proiect?

DS: Administratia locala. Taichung, al treilea oras ca marime din Taiwan, este intr-un nou proces de dezvoltare urbana. Intai au organizat un mare concurs pentru planificare urbana, iar apoi concursuri pentru obiectele de arhitectura. Acesta este unul dintre ele.

CI: Cand vor incepe lucrarile?

DS: Ei au un calendar foarte strict in acest sens. Lucrarile vor incepe in 2012 si se vor finaliza in 2014.

CI: Care este tariful de proiectare si cat estimate ca va costa construirea acestei cladiri?

DS: Dupa estimarile noastre, turnul va costa circa 500 de milioane de dolari. Despre tarifele de proiectare inca nu stim nimic. Va fi in special un proiect de inginerie. Va fi o structura cu o inaltime de circa 350 m, ca un turn de televiziune. Pe acest turn, gliseaza ca niste ascensoare cateva zeppeline lungi de circa 100 m. Imaginati-va un turn pe care se vor plimba 8 lifturi uriase, in forma de zeppelin.

CI: Cum s-a nascut idea care a sta la baza acestui proiect?

DS: Am pornit prin a le studia cultura si traditia. Asa am aflat ca 8 este numarul lor norocos. Initial ne gandeam la un trifoi sau la sapte, dar numerele sub 8 nu sunt numere bune. De aici au iesit cele 8 ascensoare. De asemenea, am aflat ca exista un copac fizic si unul ideatic, money tree. Un copac care nu are un nume, dar care seaman cu un bonsai, cu tulpina facuta din mai multe tulpine mici, impletite, cu cateva frunze in varf. Imaginea turnului nostrum, cu cele 8 zepeline sus, seamana cu acest copac. Probabil ca acesta a fost si elementul care ne-a propulsat in concurs. Turnul este un fel de turn Eiffel, un loc de unde poti vedea de sus orasul. Pe langa rolul de belvedere, va adaposti un muzeu, un restaurant si cateva birouri.