Dintre cei care au investit in 2010 în domeniul locativ, cei mai multi au preferat sa-si renoveze locuinta (cca 64%) si numai 36% au preferat sa isi achizitioneze una noua, a declarat Valentin Ilie, CEO al companiei Coldwell Banker.

Din cei 36% care si-au cumparat o locuinta, 60% au efectuat un proces de “upgradare”, 20% au vandut proprietatea pentru a-si lua doua locuinte mai mici iar diferenta de 20% o reprezinta cumparatori aflati la prima achizitie, a mai spus Ilie.

Vezi prezentarea lui Valentin Ilie in atasament

Trei din zece au efectuat tranzactia cu bani cash, procent mai ridicat decat in urma cu doi ani, explicatia fiind simpla, in opinia CEO-ului Coldwell. “Oamenii au strans bani inca din perioada boom-ului pentru a-si lua o casa pe credit. Cand piata a cazut, unii au reusit ca din banii stransi sa isi cumpere locuinta dorita, criza ieftinind proprietatile”, a explicat Ilie. Anul viitor vor intra în procedurile de insolvenţă sau faliment proiecte imobiliare locale cu o valoare de aproximativ 500 de milioane de euro, iar cele mai multe vor fi pe segmentele rezidenţial şi de terenuri, potrivit consultanţilor Coldwell Banker Affiliates of Romania.

In ceea ce priveste anul 2011, Ilie nu este foarte optimist. Estimarile sale sunt ca acest an va fi unul al marilor insolvenţe şi falimente în imobiliare, volumul proiectelor care vor ajunge în această situaţie fiind cel puţin dublu fata de 2010. “Estimăm că valoarea totală a proiectelor care vor ajunge în insolvenţă sau faliment va fi de aproximativ 500 de milioane de euro", a declarat el.