China are o jumatate de miliard de internauti, un record mondial in continua crestere, a anuntat joi agentia China Noua, citata de AFP.

De la finele lunii iunie, cand China avea 485 de milioane de internauti, 15 milioane de oameni s-au alaturat celei mai mari ciber-comunitati din lume, a afirmat Wang Chen, seful biroului pentru informatii din Consiliul de Afaceri ale Statului.

Internetul chinezesc mai are o particularitate: o rata foarte mare de crestere a utilizatorilor de micro-bloguri (aproximativ 4 din zece internauti), un mediu folosit in special pentru comunicarea si difuzarea stirilor, intr-o tara unde presa este strict controlata de stat.

Beijingul exercita un control strans si asupra Internetului, blocand numeroase site-uri externe (Facebook, Twitter, Youtube...) precum si informatii considerat sensibile de catre guvern.

Dar comertul electronic este infloritor iar expertii se asteapta la o crestere foarte puternica in acest sector, in anii urmatori. E-comertul a crescut cu 22% anul trecut in China, potrivit China e-Business Research Center.