Noua entitate a rezultat din transformarea fostului centru SAP Global Delivery, parte a diviziei SAP Consulting din Bucuresti si va include alte doua birouri in tara: Cluj si Timisoara. Centrul va furniza servicii pentru clienti din pietele mature din Vestul si Centrul Europei: Austria, Belgia, Germania, Luxemburg si Olanda.
Centrul din Romania, impreuna cu viitoarea entitate din Portugalia, sunt primele centre de nearshoring ale SAP in Europa.
UPDATE: Cei de la SAP spun ca nu e vorba nici pe departe de un call-center, ci de un centru de copnsultanta cu forta de munca de inalta calificare si salarii mari. Se fac deja cursuri la Timisoara unde biroul va functiona de la inceput de 2012, in timp ce biroul de la Cluj ar trebui sa se deschida in al doilea semestru al anului viitor.
Fiind vorba de o investitie unde e implicat mult capital uman si mult training, investitia totala este greu de cuantificat, insa va ajunge la 40 milioane euro, incluzand si costuriile cu sediile, a spus Franck Cohen, sef al regiunii EMEA la SAP. Vor exista si colaborari cu universitati din cele trei orase pentru a fi gasiti oameni si pentru a fi pregatiti, perioada de training urmand sa dureze cam doua luni.
Per total SAP are circa 10.000 de consultanti in Europa, astfel ca cei 400 de oameni nu reprezinta nici 5%, insa daca in universitati vor fi gasiti oameni cu potential compania germana nu exclude depasirea pragului de 400 de oameni.
Seful SAP Romania: Oamenii dintr-un call-center sunt simpli zilieri, oameni nostri au inalta calificare si pot influenta economia nationala
Intrebati daca investitia va consta intr-un simplu call-center, cei de la SAP au fost foarte vehementi - prin vocea sefului pe Romania, Valentin Tomsa - facand o diferentiere clara intre un simplu operator de call-center si consultantii de inalta calificare pe care grupul german ii va angaja in cele trei orase
"Discutam de o mare diferenta de pregatire, la noi discutam de sase saptamani numai pentru inceput, intr-un call-center obisnuit dureaza doua zile (...) Oamenii din call-centere sun simpli zilieri, vin si pleaca, adevarata valoare este ceea ce facem noi (...) Un simplu angajat dintr-un call center isi poate gasi loc de munca doar intr-un alt call-center, tot pe 200 de euro, asta este valoarea lui. Nimic mai mult, acei tineri dupa sase luni sunt plafonati.
La SAP discutam despre oameni care pot merge pe proiecte internationale, care castiga de trei - patru ori mai mult si care influenteaza economia nationala.", spune Valentin Tomsa.
Despre SAP in Romania si in lume
SAP a inregistrat pe plan local in 2010 afaceri de 17,6 milioane de euro, in crestere cu 17,1% fata de 2009. Subsidiara din Romania avea la finalul anului trecut 94 de angajati, cu 17 mai multi decat in 2009.
SAP Romania s-a infiintat in 2002, activitatea sa fiind concentrata pe vanzari si marketing, precum si pe dezvoltarea versiunilor localizate ale solutiilor SAP. Compania avea o cota de 22,1% in 2009 pe piata furnizorilor de solutii pentru afaceri (conform IDC) si peste 300 de clienti in Romania.
SAP AG s-a infiintat in 1972 si are sediul in orasul german Walldorf. Veniturile pe plan mondial au trecut de 12 miliarde euro anul trecut, iar numarul de angajati este de 53.000.


















nu-i suficient?
Consultanta SAP nu inseamna dat din gura cum faci tu ci implementarea informatica(inclusiv productie de soft customizat) a unui sistem foarte complex. Ca sa-ti faci o idee implementarea SAP la Nestle a costat 300 de milioane de euro!
300 de milioane este intr-adevar cea mai mare implementare de SAP de pana in 2007 cand m-am retras din domeniul asta si s-a facut la nivel global. Dar vor mai fi multe lucrari de implementare si intretinere mai mici de ordinul sutelor de mii, milioanelor care se vor face in tara si in zona acoperita de centrul din Romania.
Ideea e ca orice ar spune multi investitia SAP este ceva pozitiv, cel putin 400 de angajati cu salarii de peste 1000 euro net complet fiscalizate implica ceva impozite platite, se vor mai plati si alte impozite ca probabil o sa aiba si ceva profit, tva etc....
problema e ca mai si trebuie sa lucreze in tandem cu o alta minunatie de program: Open.
dar vina e a firmei care face negot cu SAP, nu a germanilor direct.
mai nou, se muta pana si din china
consultanta inseamna valoare adaugata mare, personal educat si calificat, munca curata fara vaselina !
Prietenii stiu de ce, mai ales pe la o anumita firma din Timisoara, tot din Germania, care se lauda ca face R&D la greu, dar realitatea este alta. Si nici salariile nu sunt mari, poate doar la sefime.
Sanatate sa fie, ca n-ai nevoie de consult(anta).
:) oricum, e de bine - nu se poate intampla ca la Nokia , peste 1 an -2 ani sa plece...
PS. Poate se rescrie ce e in spate , pentru ca e in epoca de piatra ( egal costuri uriase de intretinere pentru companii, costuri uriase si pentru ei de dezvoltare, intretinere...)
PS2. Oricum vor fi obligati sa-l rescrie din cauza BI-urilor intrate pe piata, inclusiv al lor... Poate nu e asa de evident pentru toata lumea, dar in 2 ani se "ilumineaza".. :)
Improscarea cu noroi a competitorilor e probabil o metoda excelenta de marketing si, banuiesc, nu foarte costisitoare.
Entry level, adica de pe bancile facultatii-450-500 euro
un an experienta 800-900 euro
3 ani experienta 1100-1300 euro
4+ ani experienta 1500-3000 euro
la astea se adauga bonusuri, diurne, etc. pachetul variaza si ptr consultanti recunoscuti un venit net de 5000 euro in Romania nu e iesit din comun
in principiu pe un proiect un consultant este platit cu
250-1000 euro pe zi, brut. Evident ca firma (sau freelancer-ul) ia banii astia,nu angajatul.
deci puteti merge lejer in domeniul asta, iti trebuie experienta de programator sau cunostinte de FI, SD, MM,PP ptr functionali.
daca vrei sa o freci du-te la stat, ca sunt destule locuri caldute si din spaga faceti mai mult decat noi.
Si in plus nici nu trebuie sa stii 3-4 limbi straine cum e standardul in doemniul asta, ca e un atu important al romanilor.
Compania mea (usa) a renuntat la SAP pentru ca erau prea scumpi.
Acum folosesc un IBM program care functioneaza de 20 de ani( or moore) fara multe problrme.
parca nu ma mai bucur asa de mult de aceasta investitie ...
Investitia pare ok..dar daca e facuta pe principiul romanesc nu e nici o jmecherie...