Ce schimbari vor observa fanii Facebook dupa listarea companiei

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 2 februarie 2012, 14:52 Economie | IT

Efectele pe care listarea Facebook le va avea asupra utilizatorilor sunt inca neclare si o buna parte dintre acestia sunt indiferenti fata de stirea intens discutata zilele acestea in SUA. Totusi, e de asteptat ca aplicatia Facebook sa devina mai interesanta pe smartphone-uri, cautarile vor da probabil rezultate mai relevante, iar reteaua va gasi noi modalitati de a scoate bani de la fani, dincolo de publicitate si de platforma de gaming din prezent, arata materiale publicate de PC World.

Cel mai probabil, Facebook va intra pe Bursa in luna mai, dar foarte multi fani ai retelei se intreaba daca acest lucru ii va afecta in vreun fel. Schimbari vor fi cu siguranta, insa nu atat de rapide. Daca lucrurile vor merge bine pe piata de capital, Facebook va strange bani si va avea fonduri sa investeasca, astfel ca reteaua va intra in domenii unde fie nu este prezenta, fie este, insa cu impact redus.

PC World noteaza ca experienta pe smartphone-uri cu aplicatia de Facebook trebuie sa se imbunatateasca, astfel incat sa nu fie cu mult diferita fata de versiunea de PC. Lunar, peste 400 de milioane de useri intra pe retea de pe telefoanele mobile, iar Facebook va incerca sa castige sume importante crescand numarul de reclame afisate pe versiunea mobila.

Facebook va face imbunatatiri si la partea de cautare, sperand sa faca astfel incat rezultatele afisate sa fie cat mai relevante, lucrul permitand Facebook sa ceara mai mult de la anuntatori.

Este de asteptat ca in lunile urmatoare intregul "ecosistem" Facebook sa devina mai prietenos cu dezvoltatorii de aplicatii. Multi s-au plans ca unele API-uri nu sunt stabile, iar acest lucru trebuie sa se schimbe, mai ales ca listarea pune reteaua in centrul atentiei si obliga conducerea sa faca publice multe amanunte, chiar si dintre cele legate de probleme tehnice. Per total se considera ca listarea va fi benefica ecosistemului de aplicatii, iar noul si controversatul mod de afisare a profilurilor (Timeline) va fi punct de pornire pentru noi aplicatii.

Ramane de vazut si daca prezenta Facebook in centrul atentiei va mai atenua controversele legate de politicile de confidentialitate care au fost intens criticate. Facebook a fost acuzata ca a complicat mult modul in care userii pot schimba diverse setari si ca prin aceasta tactica descurajeaza userii care ar vrea ca foarte putine dintre postari sa fie publice pentru toti.

Facebook a avut anul trecut venituri de 3,7 miliarde dolari, iar 85% au provenit din publicitate, in timp ce restul au venit in special de la cei care acceseaza des jocurile online de pe platforma, mai ales cele produse de Zynga. E de asteptat ca la acest al doilea capitol sursele de venituri sa se diversifice, dincolo de gaming.


Citeste mai multe despre   










1658 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    v-om vedea (Joi, 2 februarie 2012, 21:59)

    gopo111 [utilizator]

    cum v-a trebui sa platim pt a intra pe faizbuk, cred ca si sa dai like o sa fie citiva centi
  • 0 (0 voturi)    
    Schimbari (Vineri, 3 februarie 2012, 3:09)

    Vizitiul [utilizator]

    Probabil nu o sa mai mearga si cineva fuge cu banii :)


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi