Cercetatorii de la Centrul american Naval Surface Warfare, in colaborare cu Scoala de Informatica a Universitatii din Indiana, au creat un soft-spion periculos care, odata instalat pe un smartphone, preia controlul asupra camerei foto a aparatului si poate fi folosit pentru spionarea utilizatorului, scrie WashingtonTimes.com. Denumita "PlaceRaider", aplicatia permite realizarea de fotografii fara stirea proprietarului telefonului, care sunt etichetata cu ora, data si locul unde au fost facute. Aplicatia poate fi folosita atat pentru obtinerea de informatii importante despre infractori, insa ar putea ajuta si la spionarea utilizatorilor de catre hackeri, fara stirea lor, si ar putea deveni un complice pentru hoti.

WashingtonTimes.com scrie ca telefoanele mobile inteligente sunt considerate foarte vulnerabile la hackeri din cauza ca oamenii nu isi dau seama adesea ca acestea sunt de fapt niste mici computere.

PlaceRaider a fost creat initial pentru telefoanele Android, insa ar putea fi adaptat si pentru alte tipuri de telefoane inteligente. El poate fi "deghizat" intr-o aplicatie legitima care ii pacaleste pe proprietarii telefoanelor sa il instaleze.