Microsoft a vandut peste 40 milioane de licente Windows 8 in prima luna de comercializare, au spus reprezentantii companiei, citati de Reuters, valoarea fiind incurajatoare in comparatie cu cifrele precedentelor versiuni de Windows. Totusi, o buna parte dintre licente nu au ajuns la utilizatorul final, ci la producatori, iar o alta parte importanta vine din upgrade-uri.

Tami Reller, director financiar si de marketing al diviziei Windows, a spus ca din 26 octombrie si pana acum compania a livrat peste 40 milioane de licente din noul sistem de operare, cifra considerata in piata ca fiind solida, insa nu spectaculoasa.

Reller nu a spus cate din licenta au fost upgrade-uri la sisteme mai vechi si cate au fost practic vandute impreuna cu un terminal nou, insa a lasat de inteles ca o buna parte din vanzari s-au facut prin upgrade, pretul de pornire fiind de 30 de euro, mai mic decat fusese cel de dupa lansarea Vista sau dupa Windows 7.

Microsoft vanduse 60 de milioane licente Windows 7 in primele zece saptamani de la lansare, astfel ca 40 de milioane in sub cinci saptamani nu suna rau deloc. Totusi, numarul de PC-uri este acum mai mare decat acum trei ani sau sase ani.

Datele companiei irlandeze StatCounter arata ca Windows 8 are cam un procent din piata PC-urilor, ceea ce inseamna ca e prezent pe 15 milioane din cele 1,5 miliarde de laptop-uri si desktop-uri. Diferenta fata de cele 40 de milioane raportate de companie tine de faptul ca o buna parte dintre licente au ajuns la producatori pentru a fi puse pe terminale ce apoi vor fi puse in vanzare catre publicul larg.