​Panasonic a lansat in Romania noile sale game de televizoare, cu preturi pornind de la aproximativ 1.600 lei pentru cea mai cautata diagonala, 32 inch si culminand cu circa 15.000 lei pentru o plasma de 65 inch cu toate functiile smart TV. Piata televizoarelor merge ceva mai slab ca anul trecut, pe fondul puterii scazute de cumparare, insa spre toamna sunt mari sanse ca lucrurile sa se indrepte, a spus la un eveniment de presa, Stefan Ichim, country manager al Panasonic Romania.

Televizoare PanasonicFoto: Hotnews

"E posibil ca piata televizoarelor sa scada, estimarile noastre anul acesta nu sunt la nivelul celor de anul trecut", spune seful Panasonic Romania, care adauga ca de vina sunt puterea de cumparare si criza.

Ce se mai aude insa cu televizoarele 3D despre care se vorbea masiv in 2011, iar acum par sa fi cazut in dizgratie? In sase din cele opt game TV ale Panasonic sunt prezente aceste tipuri, insa lumea si-a schimbat perceptia, nu cumpara pentru 3D in sine.

"3D-ul a devenit o facilitate de tipul "sa fie", adica televizorul are si 3D, insa acum accentul se pune foarte mult pe partea de interactiune, de aplicatii, televizorul e vazut acum mai mult ca o fereastra catre lume, nu mai e obiectul in fata caruia ne asezam si asteptam sa ni se serveasca informatia. Acum putem cauta informatia pe TV". explica Stefan Ichim.

Panasonic a lansat noile game de televizoare, cu preturi ce pornesc de la 1.599 lei pentru unul de 32 de inch, maximul fiind 14.999 lei pentru plasma Smart VIERA de 65 de inch. Televizoarele au functii precum cea care iti permite sa iti personalizezi cum doresti Home Screen-ul, dar si cele de comenzi vocale pentru a cauta continut si a controla televizorul in general.

Cum au evoluat preturile la TV-uri in ultimii ani? Seful Panasonic Romania spune ca preturile la televizoare au scazut cu 10-15% fata de acum doi ani "Asta e tendinta, sa scada, ganditi-va ca acum zece ani o plasma costa cat o masina", spune seful fililaei romane.

Romanii prefera ecranele de 32 de inch, dar cresc mai mult vanzarile pentru diagonalele mai mari, cum ar fi cele de 42 de inch. In tarile central europene cu putere de cumparare mai mare sunt preferate diagonalele mai mari, tehnologiile mai avansate si televizoarele mai scumpe.