Retailer-ul Amazon.com a anuntat pierderi de 7 milioane dolari trimestrul trecut pe fondul investitiilor facute pe partea de stocare si de centre de date, insa lucrurile nu stau atat de rau fiindca vanzarile au avansat cu 22%, a anuntat compania.

Amazon avusese in Q2 2012 profit de 7 milioane dolari, insa acum a anuntat pierderi de 7 milioane dolari justificate si prin faptul ca s-au facut investitii in depozite si in noi centre de date si automatizari.

Totusi, vanzarile au avansat cu 22% pe plan mondial, spre 15,7 miliarde dolari pentru intervalul aprilie-iunie. In America de Nord cresterea a fost de 30%, iar in restul lumii avansul a fost de 13%, in timp ce pentru trimestrul in curs estimarile de vanzari sunt intre 15,45 si 17,15 miliarde dolari.

Jeff Bezos, fondator si CEO al companiei, se arata foarte multumit de vanzarile tabletei Kindle Fire si de faptul ca in top zece al celor mai vandute produse sunt doar lucruri digitale.

Amazon.com are vanzari anuale de peste 60 miliarde dolari, iar numarul de angajati a trecut de 91.000