O poveste care începe ca un breaking-news, continuă ca un basm și se termină ca un raport …
Copiii internetului devin mobili. Rezultatele unei noi cercetări la nivelul Europei ne arată că 53% dintre copiii europeni (9-16 ani) dețin un smartphone și 48% folosesc smartphone-ul zilnic pentru a intra pe internet. În România 28% dintre copiii de aceeași vâstă au un smartphone si 21% intră zilnic pe internet de pe un astfel de dispozitiv.
Imaginara voce impacientă a crainicei se stinge și o întrebare pare să se nască: este de rău? Trebuie reactivat discursul care începe cu “România este din nou la coada Europei…”? Sau este de bine – pentru că, uite, copiii noștri mai știu să copilărescă?
Să ne adâncim puțin în istorie ca să încercăm să vedem de unde vine întrebarea și apoi să citim printre raporte să găsim și un răspuns.
De la tipar încoace, la cinema, radio, telefon, televizor si internet, apariția fiecărui nou mediu de comunicare a dat naștere la două coruri antagonice: cel al tehnofililor și cel al tehnofobilor.
Primii își arătau imediat susținerea exprimându-și speranța (convingerea?) că multe din problemele societății, dacă nu toate, își vor găsi rezolvarea odată cu apariția noii tehnologii. Acces facil si democratic la informatie, comunicare mai uşoară, educaţie mai bună şi pentru cât mai mulți, participare sporită (în termeni cantitativi, dar și calitativi) la viaţa cetății (datorată mai ales plusului de informare și educare); acestea şi multe alte avantaje derivate din primele au fost puse pe rând pe seama apariţiei cate unui nou mediu de comunicare.
De cealaltă parte, scepticii sau tehnofobii erau şi ei pe poziţie, ca să atribuie respectivei tehnologii toate relele de la acel moment ale societăţii, ştiut fiind că trecutul este întodeauna epoca de aur, iar prezentul… (de cianură, era să-mi scape mâna pe tastatură). Violență, sexualitate, degradarea valorilor morale, învățământ mai slab pentru că tinerii de azi nu mai fac același efort ca cei dinainte, neseriozitate, lipsa implicării civice (pentru că, nu e așa, tinerii nu vor decât să se distreze) sunt clamate din partea cealaltă a arenei.
Ambele tabere au însă ceva comun: anume ideea că cei mai expuși la beneficiile sau la pericolele respectivei tehnologii sunt copiii. Ei trebuie încurajați sau protejați, după caz, pentru că sunt concepuți, de ambele părți, în cadrul aceleiași ideologii, drept copilul maleabil, copilul-încă-nu-un-întreg care poate fi modelat după dorință. Bineînțeles, definit în opoziție cu adultul, perfect responsabil pentru conţinutuile media pe care le consumă și care are capacitatea de a rezista efectelor deformatoare ale acestora; cât priveşte efectele formatoare, încă se mai discută dacă adulții le rezistă sau nu.
Adevărul este, ca de obicei, undeva la mijloc si rezidă în utilizarea pe care fiecare individ în parte o dă respectivului mediu. Hârtia a putut fi suport și pentru Biblie, și pentru marile cărți de știință sau de literatură ale omenirii, dar și pentru literatura pornografică sau, mai rau, literatura proastă și nu neaparat pornografică, mesaje instigatoare la ură, imagini degradante etc. La fel și sticla televizorului, suporta și emisiuni… care nu pot fi descrise (si nu din pudoare, ci din faptul că nu găsesc concepte – mea culpa – care sa descrie ce se întâmplă acolo), dar si emisiuni religioase (a descoperit-o de curând onor BOR) sau de vulgarizare a științei (activitate pozitivă în sine, să nu se înțeleagă greșit).
Ultimul în acest șir al tehnologiilor este internetul; și, pentru că în acest domeniu întotdeauna ultimei lansări i se pune imediat un punct și i se mai adaugă ceva, am spune că ultimul.ultimul este internetul mobil. Iar speranțele și temerile pe care le-a generat sunt pe măsura locului pe care îl ocupă.
Astfel pare fantastic ca o chestie cât o carte sau cât o agendă sau chiar mai mică, pe care poți să o ai tot timpul la tine, să conţină volumul de cărți al unei biblioteci judeţene bine dotate, ca sa nu mai vorbim de ce înseamnă să poți urmări de oriunde de pe glob, uneori în timp real, cursurile de la marile universități ale lumii, să vezi pozele trimise de Curiosity sau ce se întâmplă la CERN, să vizitezi muzeele lumii la ora de arte plastice – și exemplele din domeniul educației ar putea continua la nesfârșit. Mai mult, dispozitivul îți permite să interacționezi oricând cu prietenii deja existenți, să-ți faci prieteni noi din alte colţuri ale lumii, să te exprimi prin cuvinte dar și prin fotografii, să intervii în grupuri, sa susții sau să fii susținut de către ceilalți în momentele de cădere.
Pe de altă parte însă, având acest dispozitiv care este numai al lui și pe care poate să-l folosească oricând, în intimitatea camerei sale sau aiurea, copilul, caci despre el este vorba, poate oricând să acceseze materiale cu violență extremă, materiale pornografice, rasiste sau instigatoare la ură, să se împrietenească cu persoane pe care (noi) nu am vrea să le cunoască, să fie rănit prin mesajele pe care le primește sau să fie păcălit în alte diverse moduri.
Și atunci, revenim la întrebarea noastră inițială: să ne îngrijoreze sau să ne bucure accesul și utilizarea redusă a internetului mobil de către tinerii din România? O cercetare care a avut loc în 2009-2011 la nivelul Europei, EU Kids Online, a arătat că cele două, riscurile și oportunitățile pe care le implică internetul, sunt profund legate între ele și ambele sunt legate de utilizare. Astfel, cu cât utilizează mai mult internetul, cu atât este mai probabil ca un copil să beneficieze mai mult de pe urma lui – dar și să întâlnească mai multe riscuri în mediul online. Invers, o expunere mică îl protejează, dar îl și limitează. Mai mult, expunerea la risc pare să fie esențială pentru copil ca acesta să învețe să se descurce cu situațiile neplăcute de pe internet și să le diminueze efectul negativ. O analiză mai aprofundată a datelor respective a arătat că în ecuație mai intră o variabilă foare importantă, și anume cât de mult știu și cât de mult sunt dispuși și capabili să intervină părinții în relația copiilor cu internetul (variabilă cunoscută în jargon ca mediere parentală).
Astfel, harta Europei s-a rearanjat, rezultând patru grupe: exploratorii riscului sprijiniți, jucătorii cu un risc mare și sprijin mediu, protejații prin restricție și utilizatorii de rețele neprotejați. Primii sunt de găsit în Nordul Europei și sunt acei copii care întâlnesc frecvent riscul pe internet, dar îl depășesc cu sprijinul părinților; ei beneficiază și de cele mai multe oportunități ale internetului. În a doua grupă, care cuprinde multe dintre țările central-europene și din care face parte și România, sunt copii care întâlnesc oportunități moderate (mai ales de tip entertainment și jocuri), au un nivel ridicat de risc (fie ca intensitate, fie ca extensiune) și beneficiază de forme diverse de mediere parentală, care însă sunt ineficiente. În sfârșit, grupa a treia, a celor protejați prin restricție, cuprinde aproape toate țările vest-europene, dar și Turcia și Grecia; aici copiii sunt feriți de risc, printr-o mediere parentală în general restrictivă, dar sunt astfel limitați și în eventualele oportunități ale internetului. A patra grupă este mai restrânsă – cuprinde doar trei state din Centrul Europei – și îi grupează pe copiii neexperimentați care în general folosesc site-urile de socializare întâlnind riscurile asociate acestora și care au părinți mai degrabă neimplicați în viața online a copiilor. Vedem astfel că viața pe internet a copilului nu este determinată doar de accesul la respectiva tehnologie, ci și de factori culturali – tipul de parenting – , de factori sociali – diferite politici de protecție și / sau politici de alfabetizare digitală pentru copii dar și pentru părinți sau profesori – și, deși nemenţionaţi încă, de factori individuali/ psihologici.
Cum rămâne cu internetul mobil? Datele citate inițial sunt primele rezultate ale unui alt proiect european, Net Children Go Mobile – care urmărește, întrucâtva pe urmele lui EU Kids Online, să înțeleagă legătura dintre toți acești factori cu aplicare la internetul mobil. Presupoziția de la care pleacă acest proiect este că accesul la internet de pe dispozitive mobile, care sunt în plus media convergente, poate aduce schimbări ale practicilor de utilizare ale internetului și, asociat, ale riscurilor și oportunităților implicate, datorită, pe de o parte privatizării accesului la internet și, pe de altă parte, datorită omniprezenței internetului în viața de zi cu zi a copiilor. Pentru asta, într-un prim pas, trebuie aflat câți copii au acces la respectiva tehnologie, câți o folosesc și pentru ce? La aceste întrebări cercetătorii au dat deja răspunsurile și nu voi face decât să spicuiesc câteva: în general, copiii europeni folosesc internetul în dormitorul propriu (64%), la școală (27%, în România doar 9%) sau când sunt pe drum/ în mișcare (24%, în România 8%). În România 26% dintre copii dețin un smartphone și 10% o tabletă, față de media europeană de 53% și 18%. Vârsta medie la care copiii au accesat prima dată internetul este 8 ani la nivel european (9 ani la nivelul României), dar, daca ne uităm la grupa de vârstă 9-10 ani, vârsta medie de acces scade la 7 ani. Primul telefon este primit de copii la 9 ani, iar primul smartphone la 12 ani. În ceea ce privește evoluția activitățile copiilor pe internet din 2010 (EU Kids Online) în 2013 (Net Children Go Mobile), folosirea internetului pentru școală a scăzut de la 88% la 82%, în timp ce folosirea site-urilor de socializare a crescut de la 65% la 74% (în România este una dintre cele mai mari creșteri 2010-2013). Deși aceste câteva date (doar câteva din cele pe care le oferă raportul) vin să clarifice tabloul, încă nu reușesc să răspundă total la întrebarea inițială.
