​Pe 4 februarie se implinesc 10 ani de la nasterea Facebook, iar reteaua a depasit cu mult asteptarile fondatorilor. Acum are afaceri de peste 7,5 miliarde dolari si numarul celor care o folosesc a trecut de 1,2 miliarde. Drumul a fost lung, iar provocarile de acum sunt legate de mentinerea numarului de utilizatoril si de atragerea tinerilor. Care sunt principalele momente din istoria Facebook si cum vede Mark Zuckerberg urmatorii zece ani puteti citi in articol.

Cum a ajuns Facebook atat de sus - Cateva date importante

Facebook a pornit ca aplicatie interna la universitatea Harvard, a fost mai mult un joc la inceput, insa ideea a prins la tineri si s-a raspandit si la alte universitati. In iulie investitorul Peter Thiel a venit cu jumatate de milion de dolari, iar in septembrie a aparut pe fiecare profil celebrul Wall.

Lucrurile au devenit serioase in 2005 cand fondul de investitii Accel Partner a adus suma de 12,7 milioane dolari, iar in 2006 au venit primele oferte de preluare, compania fiind evaluata undeva pe la 1 -1,5 miliarde dolari.

In 2007 se atinge pragul de 50 de milioane de utilizatori, iar Microsoft plateste 240 milioane dolari pentru 1,6% din actiunile retelei. Facebook devenea un fenomen global si cresterea abia incepea.

In 2008 se lanseaza versiuni in cateva limbi de larga circulatie si este adusa Sheryl Sandberg de la Google, un om cu extrem de multa experienta. Facebook a depasit MySpace la numarul de useri si de atunci a ramas lider absolut. Spre finalul acelui an s-a depasit si pragul de 100 milioane de utilizatori.

In 2009 s-a lansat aplicatia de mobil care a ajuns acum sa fie folosita de 900 de milioane de oameni in fiecare luna, iar Facebook ajunsese in acel an sa poata sa-si acopere cheltuielile de functionare.

In 2010 cresterea a continuat, iar Zuckerberg a fost desemnat ca Omul Anului de revista Time. Anul urmator reteaua a ajuns sa valoreze 50 miliarde dolari, insa s-au intetit si criticile legate de confidentialitate si de setari, fiind contestat modul in care userii isi pot controla datele.

2012 a fost an-cheie pentru istoria Facebook. In mai s-a petrecut listarea insotita de numeroase controverse legate de supraevaluarea companiei si de problemele tehnice aparute la tranzactionare. In patru luni actiunile s-au prabusit si investitorii au devenit ingrijorati.

Totusi, oamenii de rand nu au fost afectati de problemele de pe Bursa, astfel ca Facebook a trecut de un miliard de useri.

Anul trecut a fost cel mai bun din istoria companiei. Actiunile si-au revenit si au batut record dupa record, s-a lansat aplicatia de cautare Graph Search, au aparut clipuri publicitare video in News Feed, iar rezultatele financiare au batut noi recorduri datorita castigurilor tot mai mari din publicitatea pe dispozitive mobile.

Facebook in prezent: cifre record

Veniturile totale ale Facebook au crescut cu 55% anul trecut, pana la 7,87 miliarde dolari. La profit lucrurile au fost si mai spectaculoase: daca in 2012 au fost si trimestre cu pierderi mari si per total profitul a fost de 53 milioane dolari, anul trecut a ajuns la 1,5 miliarde dolari.

Si actiunile Facebook si-au revenit, dupa ce spre final de 2013 se prabusisera. La listarea din mai 2012 pretul a pornit de la 38 dolari/actiune, cateva luni mai tarziu era atins minimul de sub 18 dolari, insa acum s-a ajuns la 53 dolari.

Ultimul trimestru a fost deosebit de bun: cifra de afaceri a depasit 2,5 miliarde dolari, iar profitul net, 523 milioane dolari.

Nu la fel de mari au fost cresterile numarului de utilizatori, insa cifrele sunt substantiale: la 1,23 miliarde a ajuns numarul celor care intra macar o data pe luna in retea (avans de 16% fata de acum un an), iar de pe mobil intra 945 milioane useri (avans anual de 36%).

Numarul celor care intra zilnic pe retea este de 757 milioane (crestere de 22% fata de acum un an), iar de pe mobil intra 559 milioane (crestere de 46%).

Viitorul Facebook depinde de aplicatiile conexe

Ce ar urma pentru Facebook? Unele studii spun ca reteaua se va prabusi in cativa ani, dar nu par realiste. Totusi, popularitatea retelei se poate eroda daca nu apar lucruri interesante, iar publicul tanar ar putea sa nu mai fie atras de Facebook, ceea ce constituie o problema.

De aceea, sefii Facebook au constatat ca succesul retelei sta si in aplicatii distincte care interactioneaza cu Facebook si de aceea a fost cumparata cu un miliard de dolari aplicatia foto Instagram.

S-a zvonit la final de 2013 ca reteaua a incercat sa cumpere, cu 3 miliarde dolari Snapchat, aplicatia mobila prin care un user poate trimite prietenilor diverse poze, avand posibilitatea sa stabileasca insa cat timp pot sa vada poza destinatarii (limita este intre o secunda si zece secunde). Pozele sunt apoi sterse automat din sistem. Presa a scris ca oferta a fost refuzata.

Facebook a mai dezvoltat aplicatii distincte, precum Messenger sau Camera, insa cea mai noua si interesanta este Paper construita de laboratorul de creatie al Facebook infiintat in 2013

Paper e disponibila din 3 februarie pe App Store in SUA (pentru inceput). Vor fi parafate intelegeri cu o serie de parteneri, in video-ul de prezentare fiind numiti cativa din ei: New York Times, Time, USA Today si Huffington Post. Aplicatia permite si vizionarea full-screen a clipurilor video de pe site-urile publicatiilor partenere.

Foarte important este ca vor fi afisate, in acest format nou de revista, si articole si poze de News Feed-ul utilizatorului, iar acesta va putea posta pe Facebook direct din interfata Paper.

Interfata este diferita de Facebook-ul clasic si articolele afisate sunt alese si de editori ai Facebook ce tin cont si de numarul de Share-uri si Like-uri pentru a selecta articole foarte populare.

Unii au spus ca Facebook lanseaza un produs care va omori reteaua fiindca este o aplcatie un un design proaspat si cu multe din optiunile Facebook. E insa prea devreme de spus daca se va intampla o "canibalizare" so daca oamenii vor renunta la Facebook pentru Paper. Cert este ca Facebook isi vede viitorul doar alaturi de aplicatii conexe care comunica usor cu reteaua clasica si care ar putea aduce si useri noi.

Facebook peste cinci ani si peste zece ani - viziunea Zuckerberg

Intr-un recent interviu, Mark Zuckerberb a dat cateva indicii despre cum vede viitorul Facebook pe termen mediu si lung. Nu a fost foarte precis, insa daca e vorba de urmatorii cinci ani, el spune ca Facebook ar trebui sa fie mult mai utila celor care cauta raspunsuri la intrebari punctuale cum ar fi sau . Intre 5 si 10% dintre postari au ca subiect astfel de intrebari, iar compania trebuie sa colecteze si sa gestioneze mult mai bine uriasa cantitate de date pentru a oferi raspunsuri mult mai utile.

Cand e vorba de cum va fi Facebook peste zece ani, Zuckerberg a fost si mai general, spunand ca misiunea este ca internetul sa fie dus in cat mai multe tari sarace unde oamenii nu si l-ar permite fara ajutorul unei initiative tehnologice.

Aici este vorba despre alianta Internet.org creata vara trecuta de Facebook si companii mari precum Samsung, Qualcomm si Ericsson, parteneriat gandit sa simplifice si sa adapteze serviciile oferite pentru ca internetul sa fie disponibil pe telefoanele mult mai putin pretentioase din tarile sarace. Zuckerberg spun ca primele teste sunt foarte promitatoare si spera ca tot mai multi oameni din tari mai sarace vor utiliza servicii mobile pentru a putea intra pe Facebook ceea ce ii va determina pe operatori sa investeasca in retele si sa poata scadea preturile serviciilor.