Microsoft a descoperit in week-end o vulnerabilitate care afecteaza navigatorul Internet Explorer si care ar putea permite hackerilor sa obtina acces la computerele altor persoane, scrie AFP.

Vulnerabilitatea este prezenta la versiunile 6 - 11 ale navigatorului, a adaugat Microsoft, evocand "atacuri limitate si tintite" care au vizat aceasta vulnerabilitate.

"Un hacker poate crea o pagina internet pentru a exploata aceasta vulnerabilitate prin intermediul Internet Explorer si sa convinga ulterior un utilizator sa intre pe aceasta pagina", explica gigantul american, pe blogul sau specializat in chestiuni de securitate.

Firma specializata in cibersecuritate FireEye, care a revendicat descoperirea acestei vulnerabilitati, afirma ca mai hackerii incearca sa o utilizeze printr-o campanie denumita "Operation Clandestine Fox".

Utilizatorii computerelor cu sisteme Windows XP ar putea fi cei mai afectati de aceasta problema, dupa ce Microsoft a renuntat sa mai furnizeze asistenta tehnica pentru acest sistem.