Valoarea agregata a tranzactiilor IT&C facute publice la nivel global a atins in primul trimestru din acest an cel mai inalt nivel din ultimii 14 ani, respectiv 66,6 miliarde de dolari, in crestere cu 83% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit studiului Global technology Mergers & Aquisition, realizat de grupul Ernst & Young. Pe primul loc in topul celor mai mari tranzactii anuntate este preluarea WhatsApp de catre Facebook, pentru 19 miliarde de dolari. In Romania, tranzactiile mai proeminente au fost in zona de vanzari on-line, plati on-line, solutii ERP, servicii near-shore, data centers si cloud, a precizat Bogdan Tenu, Senior Manager, Asistenta in Tranzactii, EY Romania.

Top 13 tranzactii ITFoto: EY

EY prezinta un top 13 al tranzactiilor de peste un miliard de dolari care au fost finalizate sau sunt in curs de finalizare in primul trimestru din 2014 (vezi poza atasata). Cele mai mari trei tranzactii sunt preluarea WhatsApp de catre Facebook (19 miliarde dolari, anuntata in 19 februarie si in curs de finalizare), achizitia Nest Labs de catre Google (3,2 miliarde dolari, anuntat in 13 ianuarie si finalizata) si preluarea eAccess Ltd de catre Yahoo! Japonia (3,1 miliarde de dolari, anuntata in 27 martie si aflata in curs de finalizare).

Potrivit oficialilor EY Romania, companiile active pe internet au facut achizitii care au reprezentat aproape jumatate din valoarea agregata inregistrata in primul trimestru din 2014, concentrandu-se in special pe aplicatiile mobile care continua sa faca valuri in social media.

Cu 758 de oferte incheiate, in acest trimestru, s-a inregistrat cea mai mare crestere a volumului tranzactiilor din ultimii sase ani. Cu o crestere de 6% fata de anul trecut si o crestere medie anuala de 15%, volumul total al tranzactiilor a inregistrat cea de-a treia crestere trimestriala consecutiva, dupa trei scaderi consecutive. Volumul capitalului privat investit a crescut, de asemenea, pentru al cincilea trimestru consecutiv, cele 70 de tranzactii finalizate reprezentand o crestere de 15% comparativ cu anul trecut si o crestere de 52% de la an la an.

  • "In Romania, pe piata fuziunilor si achizitiilor in sectorul tech, tranzactiile mai proeminente au fost in zona de vanzari on-line, plati on-line, solutii ERP, servicii near-shore, data centers si cloud. Cresterea cea mai puternica in IT va veni din sectoare precum telecom, servicii financiare, outsourcing, retail", a precizat Bogdan Tenu, Senior Manager, Asistenta in Tranzactii, EY Romania.

Urmatoarele tendinte au fost definitorii in tranzactiile incheiate in primul trimestru 2014:

  • Dominatia aplicatiilor mobile, in special ca valoare, mai ales din cauza megadeal-ului semnificativ din zona retelelor de socializare
  • Companiile de internet au facut achizitii totalizand aproape jumatate din valoarea agregata in T1 2014
  • Big data analytics a constituit un pilon al tranzactiilor din zona tehnologiei pentru marketing sau a celei destinate retelelor sociale
  • Cloud/SaaS, securitatea, serviciile financiare si tehnologia pentru jocurile video mobile au constituit o tinta pentru zeci de tranzactii in T1 2014
  • Tranzactiile de cesiune au consemnat doar o crestere usoara ca volum, dar cateva dintre acestea s-ar putea dovedi cu un bun potential de transformare.

Estimarile EY privind evolutia volumului si valorii activitatilor de fuziuni si achizitii in sectorul global de tehnologie prevad mentinerea unor niveluri record pentru tot restul anului 2014, in special datorita rezultatelor exceptionale inregistrate in primul trimestru. Exista posibilitatea ca valorile sa mai scada fata de nivelurile atinse in ultimele noua luni. Cu toate acestea, cele 758 de tranzactii din acest trimestru au reprezentat cel mai mare volum din ultimii sase ani. De aceea, estimarile prevad o mentinere la acelasi nivel a volumelor trimestriale pentru restul anului sau cresteri modeste.