Din Marea Britanie vine inca o dovada ca eliminarea unor rezultate din Google, conform deciziei "dreptului la uitare" este extrem de controversata. Un ziar din orasul englez Bolton spune ca a fost notificat ca din rezultatele cautarii a fost eliminat un articol despre trimiterea la inchisoare a trei persoane care au ranit grav intr-un club trei soldati. Cazul a fost extrem de grav si e inadmisibil sa se doreasca ascunderea unor astfel de intamplari, spune redactorul sef care precizeaza ca link-ul catre articol este inca disponibil.

Articolul despre atacul foarte gravFoto: Bolton News

In 2010, trei oameni au atacat si ranit noaptea in club trei soldati care au luptat in Afghanistan. Cei trei huligani au fost condamnati la inchisoare fiindca atacul a fost extrem de violent, unul dintre soldati fiind injunghiat, iar altul taiat la gat cu o bucata de geam. Una dintre victime spune ca atacul a fost mai rau decat ce a vazut pe linia frontului, iar cazul a scandalizat comunitatea locala.

Despre atac au scris multe ziare, inclusiv The Bolton News, insa publicatia a fost notificata de Google ca cineva a cerut ca din rezultatele cautarii sa nu se mai poata ajunge la acele articole.

The Bolton News, prin vocea redactorului sef, a ripostat si spune ca lucrurile sunt extrem de grave daca este posibil ca din rezultatele cautarii sa fie scoase link-uri catre cazuri atat de grave. Ian Savage, redactorul sef al publicatiei, spune ca e aiurea sa fie eliminate link-uri catre articole scrise in mod legitim si nu e corect ca cineva sa aiba dreptul sa scoata link-uri catre subiecte de interes public.

Link-ul nu a disparut insa din cautari, iar The Guardian scrie ca The Bolton News a republicat pur si simplu articolul. Redactorul sef spune ca e ridicol sa existe astfel de eliminari fiindca acele articole atrag mai mult atentia publicului, in loc sa dispara din zona de interes. Tocmai de aceea a ales si publicatia din Bolton sa dezvolte subiectul.

Google a primit 70.000 de cereri de eliminare a unor link-uri pe plan europeana, pentru un numar total de 267.000 de link-uri. Romanii au trimis aproape o mie de cereri pentru peste 4.600 de link-uri. Intreaga chestiune a divizat continentul intre cei care spun ca vorbim de un lucru extrem de bun si cei care considera hotararea ca fiind in stilul cenzurii chineze a internetului.

Printr-o decizie recenta a Curtii de Justitie a Uniunii Europene s-a stabilit ca pentru a fi in conformitate cu legislatia europeana, utilizatorii au dreptul de a solicita motoarelor de cautare precum Google sa elimine rezultatele pentru interogarile care le includ numele.

"Din momentul deciziei respective, am primit solicitari de eliminare pentru tot felul de materiale: antecedente penale grave, fotografii stanjenitoare, cazuri de intimidare online si proferare de injurii, acuzatii vechi de cateva decenii, subiecte de presa negative si multe altele", spune Google pe o pagina speciala creata pentru a cere parerea publicului vis-a-vis de aceasta hotarare.