​Apple a anuntat ca verifica serviciul de stocare iCloud pentru a determina daca numeroasele poze nud ale unor vedete au aparut pe internet in urma unui atac informatic. Noi date arata ca e posibil ca fotografiile vedetelor sa fi fost puse pe internet dupa ce a fost exploatata o vulnerabilitate a aplicatiei Find my iPhone, scrie The Guardian. Lucrurile sunt inca neclare si prea putine teorii sunt confirmate.

Poze nud ale unor vedete precum Jennifer Lawrence, Rihanna, Kate Upton, Selena Gomez si Kim Kardashian au fost postate pe internet la finalul saptamanii trecute. O parte dintre celebritati, spre exemplu Jennifer Lawrence, au spus ca pozele sunt reale, in timp ce altele au insistat pe faptul ca pozele sunt falsuri.

Se presupune ca pozele au fost obtinute dupa un atac informatic asupra serviciului de stocare iCloud, userii postand apoi fotografiile pe 4Chan.

Apple spune, citata de Wall Street Journal, ca securitatea user-ilor este o prioritate, astfel ca a demarat o ancheta interna pentru a verifica daca iCloud este vulnerabil.

Intr-o postare pe site-ul de code-sharing GitHub un user sustinea ca a descoperit un bug in serviciul Find My iPhone care permite unui utilizator sa depisteze si sa blocheze de la distanta iPhone-ul pierdut. Bug-ul permitea unui hacker sa incerce de nenumarate ori parole, pana o identifica pe cea buna. Majoritatea serviciilor online permit un numar limitat de incercari si apoi blocheaza automat contul, insa un bug ar fi permis un numar mare de incercari in atacuri asa-numite "cu forta bruta".

O alta teorie, inaintata intr-un articol The Guardian, este ca un hacker ar fi strans in timp o mare cantitate de poze cu vedete si apoi un alt hacker ar fi reusit sa intre in posesia pozelor stocate de primul.

Alta teorie sustine ca pozele ar fi fost obtinute de angajati care au acces la back-up-urile facute de useri iCloud, insa Apple spune in ghidul de utilizare ca back-up-urile sunt criptate si nimeni nu are acces la ele in cloud si nici cand sunt transferate pe telefoane.

Marea intrebare este daca vor mai urma dezvaluiri si daca exista intr-adevar o vulnerabilitate in serviciile Apple, caz in care datele milioanelor de utilizatori ar fi in pericol.