Gigantul online Alibaba din China isi incepe vineri drumul pe bursa de la New York, in ceea ce multi anticipeaza ca va fi cea mai mare listare din istorie. Pretul unei actiuni este de 68 de dolari, iar din IPO compania poate strange intre 21,8 si 25 miliarde dolari. La aceste cotatii Alibaba e evaluata la 168 miliarde dolari, peste Amazon si eBay, iar cei mai optimistii spun ca poate depasi 200 miliarde dolari.

Jack Ma, fostul profesor de engleza care a fondat Alibaba, va deschide sedinta de tranzactionare la New York Stock Exchnage vineri la ora Romaniei 16.30, indicativul companiei fiind "BABA".

In prima faza sunt puse la tranzactionare 320 de milioane de actiuni, ceea ce ii va aduce companiei in total 21,8 miliarde dolari, Daca va fi cerere puternica sunt pregatite alte 48 milioane de titluri suplimentare, astfel ca suma va creste cu cateva miliarde de dolari.

La aceste cotatii Alibaba e evaluata la 168 miliarde dolari, ceea ce inseamna ca este pe locul trei in randul companiilor de tehnologie, dupa Google si Facebook.

Alibaba, este descris ca fiind un hibrid intre Amazon si eBay, iar anul trecut un total de 213 milioane de useri au cumparat de pe platformele grupului, numar echivalent cu 40% dintre internautii chinezi. In trimestrul trecut Alibaba a avut venituri de 2,54 miliarde dolari, avans de 46% fata de Q2 2013.

Cel mai mare actionar al Alibaba este Softbank din japonia care detine 34% si dupa IPO va avea 32,4%. Yahoo! are 22,4% si vrea sa vanda aproape 5%, un timp ce fondatorul Jack Ma, care detine 8,8% din actiuni, va pune la vanzare peste 12 milioane de actiuni.

Partile business-ului Alibaba

  • Alibaba.com - afacerea centrala, site-ul care permite companiilor din restul lumii sa gaseasca diversi producatori in China
  • Taobao - cel mai mare site de shopping din China
  • Tmall - site de shopping pentru clasa mijlocie din China
  • Alipay - un site de plati online
  • Sina Weibo - Cea mai mare retea sociala din China
  • Youku Tudou - Cel mai mare site de streaming video
  • Cainiao - operatiuni de logistica
  • Alibaba Pictures - productie de film
  • Guangzhou Evergrande - Alibaba detine jumatate din cel mai puternic club chinezesc de fotbal.