​Foarte multi posesori de tablete le pastreaza si peste patru ani fiindca nu au motive sa le schimbe, iar acest lucru se vede si la nivelul industriei, unde cifrele uriase de crestere au devenit istorie. Se parea ca piata va creste de la an la an cu zeci de procente, insa in 2014 IDC estimeaza vanzari cu doar 7% mai mari ca anul trecut, iar procentele vor fi tot mai mici catre 2018.

Livrarile de tablete si hibride intre 2014 si 2018 (estimari IDC)Foto: IDC

Anul trecut piata mondiala a tabletelor a crescut cu 52,5%, insa anul acesta avansul va fi de numai 7,2%, spre 235 milioane unitati, estimeaza IDC. Mai mult, livrarile de iPad vor scadea pentru prima oara (cu 13%, spre 65 milioane unitati). Android domina piata, cu o cota de 68%, ceea ce inseamna 160 milioane tablete livrate anul acesta. Atuurile Android tin de diversitatea uimitoare de modele si de preturile foarte mici (chiar si de sub 50 euro).

De ce tabletele nu mai sunt intr-un "boom". Ar fi mai multe explicatii, insa cea mai evidenta tine de faptul ca oamenii le tin mult mai mult decat anticipau analistii si decat si-ar fi dorit producatorii. Astfel, se credea ca oamenii vor dori sa-si schimbe tabletele o data la doi-trei ani, insa realitatea este ca enorm de multi le tin peste trei ani si o buna parte dintre ei le folosesc si mai mult de patru ani. Asta se intampla si fiindca ele pot fi usor update la cea mai noua versiune a sistemului de operare dar si fiindca s-a dovedit ca oamenii le-au folosit mult mai putin decat sa asteptau chiar ei cand le-au cumparat.

In plus, nu s-au dovedit prea grozave pentru partea de business, nu prea au fost adoptate de companii pentru uzul angajatilor,. iar PC-urilor nu au murit, asa cum prevedeau mult, ci s-au adaptat si au devenit mult mai performante, astfel ca au cautare.

In plus, smartphone-urile sunt acum la moda, exista multe modele de mari dmensiuni care au "muscat" din piata tabletelor. Conteaza si faptul ca la granita dintre laptop si tableta se gasesc dispozitivele hibride care pot deveni si una si alta, insa ele nu au facut volume mari, avand cam 4% din piata tabletelor.

IDC estimeaza ca piata tabletelor va fi cu circa 20% mai mare in 2018, fata de 2014, ceea ce inseamna ca sunt asteptate cresteri moderate. IDC estimeaza ca in 2018 Android va avea 65% din piata, iOS aproape un sfert si Windows 11% (ponderea dubla fata de prezent).