Apple a castigat partial un proces cu Samsung Electronics si va primi despagubiri, o curte de apel din Washington confirmand un verdict potrivit caruia compania sud-coreeana nu a respectat brevetele companiei americane, inclusiv unul privind forma si culoarea iPhone, informeaza Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Curtea a respins in schimb o decizie anterioara, referitoare la protejarea aspectului general al iPhone. In acest fel, pana la 40% din despagubirile de 930 de milioane de dolari obtinute de Apple in procesul cu Samsung Electronics trebuie reanalizate.

"Este o victorie pentru design si pentru cei care il respecta", se arata intr-un comunicat al Apple. Reprezentantii Samsung au refuzat sa comenteze.

Disputa dintre Apple si Samsung dateaza inca de pe vremea lui Steve Jobs si a fost considerata emblematica pentru tendinta sa de a proteja designul si tehnologia produselor Apple.

Verdicul curtii de apel din SUA este favorabil Apple, intrucat mentine cea mai mare parte a depagubirilor si intareste principiile de design pentru care compania a dat in judecata Samsung, considera Brian Love, profesor asistent de drept la University of Santa Clara.

Procesul dintre cei doi mari producatori de smartphone-uri, intentat de Apple in 2012, a fost intens urmarit. Apple a castigat despagubiri de 930 de milioane de dolari, dar nu a reusit sa obtina interzicerea comercializarii telefoanelor Samsung care au format obiectul procesului si care in prezent nu mai sunt pe piata.

Dupa procesul din 2012, Samsung si Apple au renuntat la majoritatea celorlalte litigii, cu exceptia unui caz care va fi analizat de aceeasi curte de apel din Washington, care implica despagubiri de 120 de milioane de dolari obtinute de Apple in 2014, pentru alte brevete destinate aparatelor smartphone.