Cunoscutul producator de procesoare Qualcomm este presata de actionari sa ia masuri pentru a-si redresa business-ul, pe fondul scaderii cererii din piata. Compania va renunta la 15% din cei 31.000 de angajati si ia in calcul scindarea. Trimestrul trecut, profitul s-a injumatatit, compania avand o prezenta mult mai redusa decat si-ar fi dorit pe segmentul mobile.

Qualcomm este presata de un nou actionar sa ia masuri pentru a-si reduce costurile, una dintre sugestii fiind o scindare a companiei care a pierdut un contract esential cu Samsung si are o prezenta timida in device-urile Apple. In aceste conditii, compania este exclusa din cele mai profitabile parti ale pietei terminalelor mobile.

Sefii grupului au mai discutat de cateva ori in trecut ideea scindarii, insa au ajuns la concluzia ca sunt mai mari castigurile daca cele doua divizii (design chip-uri si patente-licentiere) raman impreuna.

Compania s-a angajat sa renunte la 4.500 dintre cei 31.300 angajati si vrea sa reduca anual cheltuielile totale cu 1,1 miliarde dolari.

Steve Mollenkopf, CEO Qualcomm, spune ca "nu va sacrifica viitorul de dragul prezentului", astfel ca anual se vor investi patru miliarde dolari pentru cercetare-dezvoltare, incluisiv pentru 5G si tehnologie mobila pentru automobile.

Si din cauza scaderilor din China rezultatele financiare ale Qualcomm au fost slabe trimestrul trecut. Profitul net a fost de 1,18 miliarde dolari (fata de 2,24 miliarde dolari in perioada similara din 2014). Veniturile au scazut de la 6,81 miliarde dolari, la 5,83 miliarde dolari.