Povestea indianului Sundar Pichai, noul CEO al Google - De la o casa fara telefon si televizor, pana la una dintre cele mai ravnite pozitii din tehnologie

de Vlad Barza     HotNews.ro
Marţi, 11 august 2015, 12:36 Economie | IT

Sundar Pichai
Foto: Wikimedia Commons
Google a anuntat cea mai mare schimbare organizatorica din istoria sa, iar persoana care iese in prim-plan este indianul Sundar Pichai care acum a fost numit CEO al diviziei Google, cea mai importanta din conglomeratul Alphabet. Pichai s-a nascut in sudul Indiei acum 43 de ani si in casa nu a avut televizor, iar primul telefon (cu disc) a ajuns in casa cand el avea 12 ani. Acum, Pichai este unul dintre cei mai apreciati oameni din tehnologie datorita rolului sau in crearea browser-ului Chrome si dezvoltarea sistemului de operare Android.

Povestea lui Pichai este o dovada ca un copil genial poate ajunge departe, mai ales cand si parintii sunt dispusi sa faca sacrificii. Sundar s-a nascut in orasul Chennai din India, mama sa lucrand ca stenografa, iar tatal, ca inginer electrician. Locuia intr-un apartament de doua camere impreuna cu parintii si fratele mai mic si toti patru calatoreau uneori cu scuterul albastru Lambretta al familiei.

In casa nu aveau televizor, iar primul telefon (cu disc) a sosit cand Sundar avea 12 ani, baiatul dovedind de pe atunci o memorie deosebita fiindca isi amintea toate numerele de telefon pe care unchiul sau le avea notate pe o foaie pe care mai mereu o pierdea. Si acum, Pichai este celebru la sedintele Google pentru ca tine minte extrem de multe cifre de business.

Un pas esential a fost cand Sundar, exceland la invatatura, a reusit sa fie admis la Institutul indian de Tehnologie din Kharagpur, un loc prestigios. Un moment cheie a fost in 1993 cand a obtinut o bursa la Stanford University, iar tatal sau a incercat sa obtina un imprumut de 1.000 de dolari pentru a-i plati biletul de avion. Nu a reusit, iar atunci parintele a facut un lucru riscant: a scos 1.000 de dolari din economiile familiei, echivalentul salariului sau pe un an. Sundar Pichai avea sa-si aminteasca mereu cu drag de acel moment in care tatal sau a riscat aproape totul pentru ca el sa poate merge la studii.

Ajuns in SUA, Pichai povesteste ca a vrut sa-si cumpere un rucsac nou si s-a speriat cand a vazut ca pretul este de 60 de dolari, astfel ca si-a luat unul second-hand.

In SUA. Pichai a avansat rapid, a obtinut un master la Stanford University si un MBA la Wharton School (University of Pennsylvania). Pana sa se angajeze la Google, pe 1 aprilie 2004, Pichai a lucrat si la un producator de chip-uri din Silicon Valley: Applied Materials.

Pichai a avut un rol esential in crearea browser-ului Chrome si in dezvoltarea sistemului de operare Android. Acum, devine CEO al Google si este, alaturi de Satya Nadella (CEO-ul Microsoft) cel mai cunoscut indian din tehnologie.   

Pichai este cunoscut la Google ca fiind un om calm si placut. Are putere mare de decizie si a lucrat indeaproape cu fondatorii Sergey Brin si Larry Page, iar acum primeste cea mai importanta recunoastere a rolului sau esential la companie: devine CEO al diviziei Google.

In mesaul in care Larry Page anunta crearea Alphabet, lui Pichai i se aduc elogii. "Sundar spune de ceva timp lucrurile pe care le-as fi spus si eu, insa o face uneori mai bine. Mi-a facut enorm de multa placere sa lucrez cu el".

Pichai este cunoscut pentru diplomatia sa, pentru modul in care stie sa gestioneze relatiile interumane si pentru faptul ca, desi are opinii ferme, tine cont si de parerile celor din jur.

Lui Sundar Pichai nu ii va fi usor in noua functie in care va gestiona aplicatii extrem de populare precum Search si YouTube) si va avea incercari grele. De exemplu, Facebook a facut progrese imense pe partea video si tot mai multi urmaresc clipuri in retea. YouTube este inaintea Facebook la acest capitol, insa nu-i va fi usor sa pastreze prima pozitie.

Surse: The Economic Times, Bloomberg, BBC


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
21864 vizualizari
  • +10 (28 voturi)    
    fenomenal (Marţi, 11 august 2015, 13:03)

    klaudyuxxx [anonim]

    de parca acum 43 de ani toti aveau televizoare si telefoane
    • +7 (15 voturi)    
      Pai aveau (Marţi, 11 august 2015, 13:42)

      sile [anonim] i-a raspuns lui klaudyuxxx

      De partea ailalta a cortinei de fier, in 1972 deja aveau televizoare color. Primul telefon mobil portabil a fost prezentat de Motorola in 1973. Deci telefonul clasic era deja o banalitate.
      • +7 (9 voturi)    
        .... (Marţi, 11 august 2015, 15:45)

        tirolez [utilizator] i-a raspuns lui sile

        Pai aveau in alte tari, dar probabil in India era ceva normal sa nu aiba. Nu e ca si cum toti aveau si el traia in saracie lucie. Chiar cred ca o duceau binisor. Ca nici la noi nu erau telefoane, chiar si in '89 trebuia sa ai pile sa iti instaleze telefon.
        • +6 (6 voturi)    
          Pai si nu e cu atat mai remarcabil? (Marţi, 11 august 2015, 17:22)

          sile [anonim] i-a raspuns lui tirolez

          Sa vii dintr-o tara deconectata de la pulsul tehnologic si sa ajungi sa conduci una din cele mai avangardiste firme din domeniu?
          • -1 (1 vot)    
            Vb prostii (Vineri, 14 august 2015, 6:37)

            Daniel [anonim] i-a raspuns lui sile

            1."Deconectata de la pulsul tehnologic" cred ca habar nu ai despre ce vorbesti;cred ca ai vazut prea multe documentare si implicit cei din India ti se par un pic salbatici traind in grote.
            2.Din 1.2 miliarde de indieni sa culegi/cultivi un geniu nu cred ca e asa greu
  • +14 (16 voturi)    
    Cum a reusit fara pile ? (Marţi, 11 august 2015, 13:19)

    Bogdan_100 [utilizator]

    Nu se poate, macar un socru cu functie la partid, ceva cabinete de avocati "prietene". Ceva nu e in ordine. Inseamna ca serviciile l-au racolat si e sub acoperire. Sau poate e vorba de o alta societate decat in Romania, o societate in care cei ce au capacitati si muncesc reusesc. Dar nu la noi.Asa ca sa nu ne mai plangem de salarii si nivel de trai, sunt strans corelate cu modelul de reusita in societate. Doar manelele si bautura sa ne mai aline viata grea. Of viata mea... :-))))))
    • +7 (11 voturi)    
      Inteligenta (Marţi, 11 august 2015, 13:34)

      ddanny [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan_100

      E vorba de reusita intr-o companie privata si intr-adevar intr-o alta societate.
  • +8 (10 voturi)    
    foarte frumoasa povestea (Marţi, 11 august 2015, 14:48)

    Motanul_incaltat [utilizator]

    visul american versiunea indiana :)
  • +17 (19 voturi)    
    Bravo Mr Pichai! (Marţi, 11 august 2015, 15:04)

    James Bond [utilizator]

    Super tare omul asta. Retineti calitatile lui, care l-au recomandat pentru pozitia de CEO: este calm, si desi are pozitii ferme, tine cont si de parerea altora. Asta se numeste leadership, o notiune pros inteleasa de sefutzii romani parveniti peste noapte, din posturi de "supervaizari" la "tim lidari" si mai nou "sefut". Un leader are oameni care il urmeaza.
    Bravo Mr Pichai!
    • +1 (9 voturi)    
      transmite-i mesajul in engleza (Marţi, 11 august 2015, 16:52)

      haha [anonim] i-a raspuns lui James Bond

      Altfel l-ai scris doar pt tine.
      Cheers!
      • +1 (1 vot)    
        hahaha (Miercuri, 12 august 2015, 12:22)

        James Bond [utilizator] i-a raspuns lui haha

        Mesajul nu era pentru Pichai :) Ci pentru cititorii romani. As fi onorat sa ii transmit asa ceva personal acestui om...
  • -7 (7 voturi)    
    China vs. India (Marţi, 11 august 2015, 18:06)

    Nyk1 [utilizator]

    Americanii devin tot mai irelevanți în tot ceea ce contează, se pare că acum noul război rece, cel tehnologic, se dă între China și India. Cele două țări au împreună o treime din populația globului.

    Din păcate, reprezentanții rasei albe nu mai au un niciun cuvânt de spus aici și vor fi tot mai marginalizați. Singura cale de scăpare: să calce pe urmele lui Putin și să nu mai joace după regulile jocului, ci să renege globalismul în întregime.
    • +5 (5 voturi)    
      Trezirea la realitate (Miercuri, 12 august 2015, 8:46)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Google e companie americana. Americanii sunt cei mai "relevanti" in competitia tehnologica deoarece atrag toate talentele adevarate din toata lumea si le rasplatesc pe masura realizarilor. India e mult pre inapoiata pentru a conta - cu exceptia unor clustere in jurul unor orase mari restul e desert tehnologic, iar de China, "fabricantul lumii" partea de inovare tehnologica este blocata de incapacitatea de dezvoltare inovativa software (data de sistemul de scriere cu ideograme - Japonia s-a lovit de problema asemanatoare, Taiwan si Korea).
      • +1 (1 vot)    
        ... (Miercuri, 12 august 2015, 10:29)

        pathfinder [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan_100

        Tu spui ca-i din cauza de "sistemul de scriere cu ideograme", eu am sa spun ca-i genetica curata. Asa-s ei. Da-s muncitori...
        • +1 (1 vot)    
          Ai partial dreptate (Joi, 13 august 2015, 9:01)

          Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui pathfinder

          Invatarea scrierii cu ideograme formeaza creierul astfel incat sa gandeasca in concepte integrate nu atomice. Scrierea cu litere/cuvinte/fraze este structural asemanatoare programelor de calculator instructiuni/clase/aplicatii motiv pentru care asimilarea limbajelor de programare este mult mai usoara pentru un indian decat pentru un chinez.
  • +1 (1 vot)    
    Slumdog millionaire (Miercuri, 12 august 2015, 12:08)

    Lia68 [anonim]

    De unde se vede ca nu devenim mai destepti daca avem TV sau telefon de mici, ori suntem inteligenti din nastere, ori nu vom fi niciodata!
    • 0 (0 voturi)    
      dA (Joi, 13 august 2015, 22:57)

      Babilou [utilizator] i-a raspuns lui Lia68

      In mod cert Facebook-ul nu dezvolta inteligenta....
  • 0 (0 voturi)    
    dA (Miercuri, 12 august 2015, 19:39)

    Babilou [utilizator]

    Dar doctorat are?
    • 0 (0 voturi)    
      Asteapta rand la Oprea (Joi, 13 august 2015, 9:02)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui Babilou

      Mai are ceva generali in fata ce invata sa scrie, motiv pentru care s-au lungit termenele
  • 0 (0 voturi)    
    natural (Duminică, 16 august 2015, 12:43)

    Radu [anonim]

    Să nu uităm faptul că India este un izvor imens de înțelepciune verificată de mii de ani -în țară sunt prezente toate religiile lumii. În aceste condiții, adaptarea locuitorilor Indiei -adevărat, puțin șlefuiți- la necesitățile exploziei tehnologice actuale nu necesită decât voință în manifestatea/dezvoltarea capacităților native pe care le dețin.
    Felicitări d-lui Sundar Pichai pentru atitudine și americanilor pentru că permit și chiar încurajează mafifestarea adevăratelor valori! Limitele sunt cu totul altele decât ceea ce cunoaștem acum!


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version