Samsung a dominat piata ceasurilor inteligente pana la aparitia Apple Watch care a preluat "sefia" pe un segment care inca nu s-a gasit un loc stabil in preferintele clientilor. La IFA Berlin, pe 3 septembrie, Samsung va prezenta un nou smartwatch care va avea ecran circular si va rula sistemul de oeprare Tizen. Ceasurile inteligente au baterii care rar tin mai mult de o zi si sunt dependente de smartphone, motive ce ii fac pe multi sa le considere inutile.

Samsung Gear S2Foto: Samsung

A trecut mai bine de un an de cand Samsung a lansat ultimul sau smartwatch, dupa ce in 2013 si 2014 compania a testat piata cu mai multe modele. Gear S costa peste 1.300 de lei si este unul dintre cele mai performante modele din piata, insa segmentul smartwatch-urilor are mai multe neajunsuri.

Samsung va prezenta la targul IFA Berlin, pe 3 septembrie, un nou smartwatch, de data aceasta cu ecran circular. Noul ceas este gandit ca articol de moda si va fi pozitionat ca atare, dorinta companiei fiind ca ceasurile sa fie privite ca obiecte demne de purtat, stiut fiind ca modele din trecut semanau cu niste ceasuri de jucarie, fiind respinse de impatimitii ceasurilor de mana.

Samsung a ajuns sa aiba peste 70% din piata smartwatch-urilor inainte de lansarea ceasului Apple care a ajuns sa detina acum 70% din piata, insa este vorba de o piata mica ce nu a depasit 4 milioane de unitati anul trecut si nu va trece de 15 milioane anul acesta.