​"S-a scris istorie astazi, meciul a fost uimitor si campionul mondial a jucat extraordinar". Asa au incheiat comentatorii relatarea celui de-al treilea meci dintre prpgramul AlphaGo si campionul mondial la Go, Lee Sedol. Computerul a castigat si a treia intalnire dintre cele cinci, ceea ce inseamna ca a invins intr-un meci pe care foarte putini il credeau posibil acum cativa ani. Mai sunt doua meciuri de jucat, tot la Seul, insa campionul nu mai poate intoarce scorul. Programul a fost creat de DeepMind, o companie britanica de inteligenta artificiala pe care Google a preluat-o acum doi ani. "Infrangerea de astazi a fost a mea, Lee Sedol, nu una a intregii omeniri", a tinut sa spuna campionul, imediat dupa meci.

Piese de Go pe tablaFoto: Wikibrains

La conferinta de presa de dupa meci, campionul Lee Sedol a inceput cerandu-si scuze ca nu a fost la inaltimea asteptarilor si ca nu a jucat atat de bine cum sperau fanii sai.

El s-a referit si la cele trei meciuri si la modul cum s-a simtit. In primul meci l-a subestimat pe AlphaGo, in al doilea meci a avut ocazii de a castiga, dar le-a ratat, iar in al treilea meci a simtit o presiune enorma, cum nu s-a intamplat nicioata.

Cum a jucat computerul?, a fost intrebat Lee Sedol, imediat dupa a treia infrangere. "Este un program puternic, dar nu perfect, nu este ca si cand ar fi un Zeu. Are slabiciuni si le-am simtit in primul si al doilea meci. Infrangerea de astazi a fost a mea, Lee Sedol, nu una a intregii omeniri", a tinut sa precizeze Lee.

A simtit Lee presiune fiindca meciul s-a tinut in tara natala, Coreea de Sud? Nu, a fost chiar mai bine ca s-a jucat aici. Insa a fost greu sa se familiarizeze cu ideea ca nu juca cu un om, ci cu un computer, practic un adversar invizibil.

Marii maestrii ai jocului de Go, extrem de popular in Asia, s-au declarat uimiti de modul in care computerul l-a invins pe marele campion Lee Sedol, un om care are la activ 18 titluri mondiale si care a castigat milioane din acest joc.

Campionul mondial Lee Sedol

Spre exemplu, AlphaGo a facut mutari care pareau la acel moment a fi greseli de amator, insa s-au dovedit excelente in calea spre victorie. Programul a reusit sa se plieze pe jocul campionului sud-coreean si a dovedit "inventivitate" in strategiile alese pentru a-l invinge pe Lee Sedol.

Go este un joc de strategie ce consta in plasarea unor piese albe si negre (stones) pe o tabla 19X19 cu 361 de pozitii. Este unul dintre cele mai complicate jocuri create vreodata, in el contand foarte mult intuitia de moment. Scopul este sa controlezi peste jumatate din tabla de joc. Go a fost inventat in China, acum peste 2.500 de ani.

In toamna lui 2015, AlphaGo, program dezvoltat de divizia DeepMind a Google, l-a invins cu 5-0 pe campionul european la Go, Fan Hui. In timpul trecut de atunci, Hui a urmarit progresele AlphaGo si spune ca programul nu joaca la fel cum ar juca un om. Face mutari surprinzatoare si pur si simplu joaca frumos, chiar daca unele mutari nu sunt de manual si par greseli grave.

Jocul este mult mai complex decat sahul si este mult mai greu de estimat cine va castiga. La inceput sunt 361 de mutari posibile si la un moment dat sunt in medie 200 de pozitii vacante pe tabla, fata de 20 in medie, la sah. In plus, daca un joc de sah se termina in medie in 80 de mutari, la Go numarul este aproape dublu.

La Go, oamenii au de partea lor intuitia, dar sunt limitati de faptul ca pot obosi, se pot enerva si pot deveni neatenti, ceea ce afecteaza grav performantele de joc. In plus, exista o limitare mentala fiindca din cauza complexitatii, Go este un joc care poate fi jucat de maxim 1.000 de ori/an de oameni, in timp ce computerul poate rezista la milioane de jocuri.

Momentul poate fi comparat cu cel in care computerul IBM Deep Blue il invingea in 1997 pe Gary Kasparov, la sah. Go este insa mult mai complex decat sahul si un computer este mult mai greu de antrenat sa invinga marii campioni.

Fanii jocului de Go spun ca in primul mecii campionul a fost surprins de cat de bine a jucat computerul, in al doilea a fost neputincios, iar in al treilea a parut ca nu a avut absolut nicio sansa.