eMAG a anuntat pe 15 aprilie ca preia magazinul online PC Garage, iar compania spune ca in doua-trei luni tranzactia ar putea fi incheiata si in 2017 PC Garage poate fi lansat in prima piata externa, a spus Iulian Stanciu, CEO al eMAG. El spune ca PC Garage a excelat pe segmentul gaming si va putea ajunge sa vanda anual de sute de milioane de euro. Retailerul eMAG are acum 2.100 e angajati si va mai adauga 300-400 pana la final de an. Salariile pornesc de la 1.500 lei in compania care a vandut de 350 milioane euro in tara anul trecut.

Showroom eMAGFoto: eMAG

Iulian Stanciu a spus la o conferinta de presa ca ideea de a prelua PC Garage a aparut prima oara acum cinci ani, insa a fost tratata superficial. Dar PC Garage a avut o evolutie excelenta fiindca s-au pozitionat pe unul dintre cele trei mari trenduri globale de e-commerce: moda, casa si gradina si jocurile video. (acest ultim trend fiind specialitatea magazinului online).

PC Garage, desi are doar 100 de angajati, a excelat pe partea de gaming, spune Stanciu "E o zona cu o crestere fantastica, iar PC Garage s-au specializat in zona asta atat prin crearea si cresterea unei comunitati, cat si prin produse si prin filtrele foarte avansate din site, documentarea foarte buna si serviciile de asamblare calculatoare. Fara a investi mult in publicitate au reusit sa creasca de la an la an cu peste 30%, practic au tinut pasul cu noi si asta ne-a placut mult".

CEO-ul eMAG este convins ca in cativa ani PC Garage poate ajunge sa vanda de cateva sute de milioane de euro/an, in timp ce acum este la nivelul de 40 milioane euro. La asta va contribui si dezvoltarea internationala, planul eMAG fiind sa lanseze anul viitor PC Garage in Bulgaria si Ungaria, tari in care nu exista site-uri mari specializate pe gaming.

Iulian Stanciu spera ca in doua-trei luni se va incheia tranzactia si ca la anul PC Garage va putea fi lansat intr-una dintre cele doua tari.

PC Garage va primi de la eMAG un motor de cautare mai bun, algoritmi de recomandare dezvoltati de eMAG, acces la infrastructura de showroom-uri si puncte de livrare si acces la programele de training. Managementul si brandul vor ramane independente si inca nici nu s-a decis daca produsele PC Garage vor fi integrate in Marketplace-ul eMAG.

Majoritatea produselor PC Garage sunt si pe eMAG, insa pe primul site difera felul in care sunt prezentate, pe PC Garage fiind mai multe specificatii si mult mai multe firme.

Anuntul ca eMAG va cumpara PC Garage a surprins multa lume si prima reactie a fanlor PC Garage a fost de tristete, fiindca e foarte posibil ca preturile sa creasca.

Stanciu promite ca daca un produs este mai ieftin PC Garage, decat echivalentul de pe eMAG, nu va fi marit pretul produsului de pe PC Garage.

eMAG - cifra de afaceri, planuri si salarii

eMAG a vandut in tara de 350 milioane euro anul trecut si vrea sa ajunga la 500 milioane euro anul acesta. Compania are 2,100 de angajati si se vor adauga 300-400 pana la final de an. Stanciu a dat informatii si despre salariile din eMAG, acestea pornind de la 1.500 lei net pentru activitatile legate de depozit si call center, la zona comerciala de marketing, salariile putand trece de 5.000 lei, in timp ce in zona de tehnologie pot fi si mai mari, in timp ce testerii au peste 2.500 lei. In randul programatorilor salariile medii sunt de 7-8.000 lei. In zonele de vanzari, in care rezultatele se pot masura foarte bine, se acorda bonusuri.

Compania se va concentra mult pe zona de fashion, oarecum neglijata pana acum, in timp ce segmentul de jucarii genereaaza cele mai mari vanzari. Pe site-ul companiei sunt peste 800.000 de produse, incluzand aici toate magazinele din platforma, dintre care peste 200.000 sunt pe segmentul Auto si aproape 100.000 sunt carti.

Datele prezentate de companie arata ca timpii medii de livrare prin curier sunt de aproape doua zile (1,9 zile), fata de patru zile si jumatate in perioada Black Friday. Compania are si servicii e livrare ultra-rapida, in doua ore in Bucuresti, contra sumei de 39 de lei.

Compania a pornit un parteneriat cu Posta Romana prin care la cateva oficii postale s-au instalat puncte de unde clientii isi pot ridica produsele comandate, de la un ghiseu separat. Acum sunt 12 oficii in Bucuresti si doua in tara (Buzau si Targoviste), dorinta companiei fiind sa fie prezenta in 100 de oficii postale pana in septembrie.

Ponderea platilor cu cardul din totalul valorii comenzilor la eMAG a ajuns acum la un sfert, in timp ce la inceput de 2015 era pe la 16%.