Politia din capitala Belgiei a inceput sa amendeze pietonii care joaca Pokemon Go si isi pun viata in pericol. Sunt vizati cei care, "absorbiti" fiind de joc se comporta atat de haotic, incat risca sa cauzeze accidente, scrie The Telegraph. Pokemon Go s-a lansat pe 6 iulie si de atunci s-au petrecut multe accidente din cauza celor care joaca mergand pe jos sau la volan.

Strada din BruxellesFoto: Hotnews

Nimeni nu va fi amendat pentru simplul fapt ca joaca Pokemon Go pe strada, ci vor primi sanctuni doar cei care isi pun viata in pericol sau reprezinta un pericol pentru participantii la trafic. Reprezentantii politiei spun ca risca sa fie amendati cei care trec pe rosu jucand Pokemon sau cei care traverseaza printre masini.

Amenda este de 55 de euro.

Si in Belgia, la fel ca in alte zeci de tari, jocul a fost declarat de politie ca fiind un real pericol din cauza ca este jucat de foarte multe persoane care nu mai sunt atente la nimic altceva. Au fost destule cazuri in care si soferii jucau in timp ce conduceau.