​WhatsApp, aplicatia de mesagerie instant cumparata de Facebook in 2014 pentru aproape 20 miliarde dolari va da catre Facebook numerele de telefon ale utilizatorilor si va permite companiilor sa le trimita mesaje acestora, arata cele mai noi modificari in politica de functionare a WhatsApp. Aplicatia va trebui sa aiba grija cum gestioneaza schimbarile, fiindca daca utilizatorii vor ptimi prea multe mesaje publicitare nesolicitate, se vor supara.

Logo WhatsAppFoto: Hotnews

WhatsApp va furniza Facebook numerele de telefon ale utilizatorilor, Facebook urmand sa le foloseasca pentru a livra sugestii mai relevante de prieteni, dar si mesaje publicitare.

WhatsApp spune ca, furnizand numerele de telefon catre Facebook, va putea lupta impotriva spam-ului si abuzului. In plus, avand datele de la WhatsApp, Facebook ii va putea detecta pe cei care au facut schimb de numere de telefon, insa nu sunt prieteni pe retea.

Ca exemple de mesaje pe care userii le pot primi de la companii ar fi de la banca, in caz ca s-a petrecut o tranzactie dubioasa, sau de la linia aeriana, daca zborul decoleaza cu intarziere sau este anulat. Utilizatorii vor primi insa si mesaje de marketing, compania spunand insa ca vrea sa fie vorba de unele de interes, nu de spam.

Reteaua de mesagerie a promis in momentul preluarii ca va ramane total independenta fata de Facebook si anuntul de acum contrazice intr-o anumita masura promisiunile de atunci.