​Google prezinta marti intr-un eveniment la San Francisco primele doua telefoane sub noul brand Pixel, terminalele urmand sa aiba ecran de 5, respectiv 5,5 inci. Google vrea sa demonstreze ca este o forta in domeniul hardware si va prezenta si o mica boxa cu inteligenta artificala, dar si o noua casca de realitate virtuala. La opt ani de la primul anunt legat de sistemul de operare Android este asteptat un alt anunt despre un nou sistem numit Andromeda care va fi o combinatie intre Android si Chrome OS.

PixelFoto: Captura YouTube

Au fost extrem de multe zvonuri despre telefoanele Pixel pe care Google le va prezenta la cel mai important eveniment gazduit de companie in aceasta toamna. Informatii "scapate" pe site-ul retailer-ului britanic Carphone Warehouse confirma multe lucruri.

Vor fi doua versiuni: Pixel, cu ecran de 5 inci si Pixel XL, de 5,5 inci. Vor avea port USB-C, 4 GB RAM, ecran AMOLED, stocare intre 32 si 128 GB si camera foto de 12 MP.

Pe aceste telefoane va rula si noul soft de inteligenta artificiala Assistant care se vrea a fi un asistent extrem de performant care sa raspunda la comenzi vocale complicate.

Zvonurile spun ca Pixel va fi noul brand al telefoanelor Google si ca va inlocui Nexus, brand-ul lansat de companie in 2010. Desi o buna parte dintre telefoane au avut review-uri bune, vanzarile au fost per total sub asteptari si din cauza modelului de distribuitie.

In plus, fiindca Android este atat de raspandit, fiind prezent pe 80% dintre smartphone-uri, pentru Google a fost greu sa se diferentieze cu Nexus in lupta cu concurenta, in special cu terminalele de la Samsung. E de asteptat ca preturile acestor telefoane sa porneasca de la 600 dolari in SUA. Pixel cantareste 143 de grame, iar Pixel XL, 168 de grame si ambele ruleaza noul Android "Nougat".

Compania va lansa si un rival pentru boxa inteligenta Amazon Echo, foarte populara in SUA. Se numeste Google Home si este controlata prin comenzi vocale, compania promitand cea mai performanta tehnologie din piata. Poti controla becurile din casa sau alte utilitati, ii poti spune sa deschida anumita aplicatii sau poti comanda un Uber.

Google spera ca Home va deveni un asistent prin care sa controlezi toate obiectele conectate din casa si va functiona pe baza noii tehnologii de pe Google Assistant. Compania spune ca utilizatorul poate cere lucruri mai complexe, precum o rezervare la un restaurant sau o schimbare a programului de intalniri in functie de lucrurile neprevazute care intervin. Primele informatii despre boxa smart au fost prezentate in luna mai.

Este de asteptat ca Google sa anunte si un nou sistem de operare, Andromeda, care va fi o combinatie intre popularul Android si mult mai putin cunoscutul Chrome OS prezent pe laptop-urile Chromebooks.

Sunt opt ani de cand Google a anuntat pentru prima oara Android, iar compania ar putea in cativa ani sa inlocuiasca Android cu Andromeda.

Surse: Guardian, Reuters, AFP